IPS Laurențiu, cetățean de onoare al localității Cristian, județul Brașov

1175

Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a primit miercuri, 9 mai, titlul de cetățean de onoare al comunei Cristian, județul Brașov. Ceremonia acordării acestui titlu a avut loc la sediul Primăriei Cristian, în cadrul ședinței festive a Consiliului local Cristian. La ceremonia au fost prezenți Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, protopopul de Brașov, Dănuț-Gheorghe Benga, protopopul de Bran-Zărnești, Gheorghe Colțea, numeroși preoți din Protopopiatul Bran-Zărnești, ofițeri, oficialități și oaspeți.

Primarul comunei Cristian,  Gicu Cojocaru, a citit hotărârea Consiliului local Cristian prin care se acordă titlul de cetățean de onoare ierarhului, după care i-a înmânat diploma și i-a mulțumit pentru grija avută față de preoții și credincioșii din comunitatea brașoveană.

„Vă mulțumim foarte mult pentru binecuvântarea adusă și așteptăm ca, ori de câte ori aveți ocazia, să veniți acasă, în comuna noastră ”, a spus primarul Gicu Cojocaru.

Credință și slujire

În cuvântul de mulțumire și de binecuvântare, IPS Mitropolit Laurențiu și-a exprimat recunoștința față de conducerea comunei Cristian pentru acordarea acestui titlu și i-a îndemnat pe toți să colaboreze fructuos în continuare pentru binele comunității și al Bisericii.

„Conduceți o comună fruntașă, cu mari realizări pe plan spiritual, cu o nouă biserică și cu o veche biserică întreținută foarte bine, cu trei preoți slujitori, cu extindere și la viața monahală prin sprijinirea înființării unei oaze spirituale, a unui schit monahal. Toate acestea sunt evenimente care ne bucură, ne onorează și de aceea cu bucurie primim această cinstire ne-o oferiți personal, știind că nu persoana se bucură de această cinstire, ci instituția pe care o reprezint. A fi cetățean de onoare este o cinste pe care o oferă o comunitate și onoarea pe care ne-o acordați v-o întoarcem și vă promitem că Biserica Ortodoxă Română reprezentată aici prin trei preoți va fi prezentă în toate activitățile și va sprijini toate lucrările care trebuie făcute și țin de viața spirituală, culturală și socială a acestei comunități”, a spus ierarhul.

Părintele Mitropolit a oferit Consiliului local Cristian o icoană și mai multe cărți apărute le Editura „Andreiana” a Arhiepiscopiei Sibiului.

Ceremonia s-a încheiat cu discuții referitoare la viața bisericească și socială din comuna Cristian.