Liturghie arhierească la Părău, județul Brașov

1252

În duminica a 8-a după Rusalii, când Biserica pomeneşte minunea înmulţirii pâinilor, Preasfinţitul Părinte Ilarion Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor Parohiei Părău, Protopopiatul Făgăraş 1, județul Brașov, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi din care a făcut parte părintele Aurel Pavel, prodecanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, părintele Marius Corlean, protopopul locului și alți slujitori ai sfintelor altare.

În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Constantin Ivan a fost hirotonit diacon, iar Preasfințitul Ilarion a tâlcuit Evanghelia duminicii credincioșilor prezenți.

După împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului, fiecare dintre credincioșii prezenţi a primit în dar câte o iconiţă.

Autor: Adrian Nae