Academia de Timp Liber – Școala de Vară de la Ghimbav – la vremea „culesului”

408

Academia de Timp Liber – Școala de Vară de la Ghimbav – la vremea „culesului”

După o vară în care am lucrat și ne-am distrat împreună în Biserica „Sfânta Treime” din Ghimbav, județul Brașov, participanții și coordonatorii Școlii de Vară din cadrul ACADEMIEI DE TIMP LIBER, proiect complex de educație non-formală al Asociației Social-Culturale DREPT ÎN INIMĂ, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Română Ghimbav 1, ne-am întâlnit din nou, de data aceasta pentru a organiza și realiza încheierea și diseminarea proiectului ce a durat două luni (1 iulie – 9 septembrie 2019).

Astfel, în weekendul 11-13 octombrie, a avut loc Expoziția de prezentare a rezultatelor atelierelor de creație ale Școlii de Vară de la Ghimbav. Aceasta a fost deschisă prin vernisajul de vineri, 11 octombrie, începând cu ora 13, unde, la un pahar de suc sau de șampanie – în funcție de vârstă, s-au întâlnit parte din coordonatori și participanți cu membri ai comunității locale și cu presa.

Au fost expuse tablouri realizate la Atelierul de Pictură, creații diverse – de la brățări, măști de carnaval, felicitări și alte obiecte realizate de cei mai mici participanți (cu vârste cuprinse între 4 și 7 ani) – ale Atelierului Creativ, fotografii memorabile de la Atelierul De Fotografie și Imagine Artistică, cuiburi și căsuțe pentru păsări, tablouri în „tehnica șervețelului”, păsări realizate din paie, flori și fluturi de la Observatorul de Insecte, Păsări și Fluturi, plus multe – multe fotografii surprinzând momente din timpul desfășurării atelierelor. Pe ecranul din sala mare a Primăriei Ghimbav au rulat filmulețe înregistrate la jocurile din timpul diverselor ateliere, de la Germană, la Engleză, Teatru și Chitară, și fotografii din fiecare săptămână de activitate.

În deschiderea vernisajului, părintele Daniel Puia-Dumitrescu a prezentat cărticica tipărită sub denumirea de „Academia de Timp Liber – Școala de Vară – Jurnal de Bord 2019”. Aici au fost surprinse momente de la toate cele unsprezece ateliere, iar fiecare coordonator a prezentat opinia personală despre această vară, plus obiectivele propuse și îndeplinite. Participanții au contribuit și ei cu partea cea mai haioasă, impresiile personale despre Școala de Vară. Broșura de 60 de pagini este completată cu fotografii, dar și cu texte realizate de tinerii de la Atelierul de Scriere Creatoare. Părintele a subliniat faptul că anul acesta au fost înscriși peste 120 de participanții, ceea ce, față de cei 70 de vara trecută, arată interesul crescut al copiilor, tinerilor și părinților, dar și profesionalismul coordonatorilor și bucuria pe care au pus-o în munca lor. Coordonatorii prezenți au luat cuvântul, exprimându-și încrederea că participanții nu vor lăsa talentul de care au dat dovadă la stadiul acesta, ci vor continua și vor avea realizări din ce în ce mai mari. La final, părintele Daniel a adus la cunoștința celor prezenți că participanții cei mai talentați vor fi premiați în 26 octombrie, când în Ghimbav va fi prezent Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, iar luni dimineața (14 octombrie) vor începe înscrierile pentru ACADEMIA DE TIMP LIBER – Ateliere Creative în timpul anului școlar. Activitatea acestor workshopuri va debuta sâmbătă, 19 octombrie, în aceeași sală a Primăriei. Cei prezenți au admirat munca participanților și i-au felicitat la un pahar de suc și la o gustare, oferite de Parohia Ortodoxă Română Ghimbav 1. Expoziția a fost deschisă vineri, sâmbătă și duminică, în cele trei după-amiezi trecând pragul sălii menționate mai sus mai mulți membri ai comunității din Ghimbav, dar și vizitatori din alte localități.

Autor: Dragoș Enea, Asociația DREPT ÎN INIMĂ