Acțiuni filantropice în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie din Brașov

170
La Spitalul de Pneumoftiziologie din Brașov au avut loc sâmbătă, 2 martie, o serie de acțiuni sociale care i-au avut în prim plan pe pacienții internați în această unitate medicală.
Astfel, dupa o slujbă oficiată în Capela Spitalului, au fost dăruite alimente, jucării, produse de igienă celor 24 de copii internați în Secția de Pneumo-Pediatrie. Cei mici au fost vizitați, s-a interacționat cu ei și au fost îmbărbătați.
Cu ajutorul credincioșilor din Brașov și din Dumbrăvița a fost dăruită masa de prânz, constand în două feluri de mâncare și desert, tuturor bolnavilor internați în spital, în număr de aproximativ 100 de pacienți.
De asemenea, bolnavii oncologici, internați în Compartimentul de Îngrijiri Paliative, au fost vizitați și le-au fost dăruite produse de igienă. Au fost donate aceleiași secții materiale sanitare, seringi, sonde urinare, perfuzoare, consumabile, produse de birotică, materiale pentru dezinfectare, mănuși de protecție, perne pentru pacienți.
„Mulțumesc pe această cale tuturor credincioșilor care ne-au fost alături, nu doar acum ci de fiecare dată, care ne sprijină cu atâta dragoste jertfelnică și fără de care nu am putea realiza această lucrare social-filantropică. Îi multumesc lui Dumnezeu că mi-a scos în cale acești oameni și că ne dăruiește gândul bun și jerfelnic, că ne ajută cu toate cele de trebuință. Este o lucrare consecventă, suntem aproape de bolnavii internați care poartă grele suferințe și stigmatizări, suntem alături de personalul medical și direcțiunea spitalului, cu care avem o colaborare frumoasă și rodnică. Personal, lucrez și în calitate de asistent medical, în cadrul Compartimentului de Îngrijiri Paliative, unde desfășor, pe lângă activitatea medicală, o bogată activitate duhovnicească și filantropică, ajutând din punct de vedere sufletesc pacienții cu boli grave, spovedind și împărtășind, fiind alături de ei în suferințele grele ale bolii neoplazice”, ne-a declarat preotul spitalului, părintele Bogdan George Brânzea.