Peste 80 de persoane au donat sânge la Făgăraş

308

Peste 80 de persoane din Municipiul Făgăraş, precum şi din sate apropiate oraşului din judeţul Braşov, au donat sânge în cadrul Campaniei „Donează sânge, salvează o viaţă” iniţiată de Patriarhia Română şi implementată în Arhiepiscopia Sibiului prin Departamentul de asistenţă socială al eparhiei. Activitatea a avut loc luni, 23 septembrie, la sediul Protopopiatului Făgăraş, unde preoţi şi credincioşii din parohiile municipiului au venit să doneze sânge şi să vină astfel în ajutorul semenilor greu încercaţi de boli sau accidente. Centrul de Transfuzie Sanguină din Târgu Mureş au venit în sprijinul organizatorilor prin cadrele medicale prezente şi aparatura necesară din cadrul unei caravene mobile de donare de sânge.

„Preoţii şi credincioşii din Protopopiatul Făgăraş au participat din nou în număr mare la o activitate din cadrul campaniei de donare de sânge şi le suntem recunoscători pentru darul lor făcut oamenilor aflaţi în spitale, care au nevoie de sânge pentru a supravieţui. Sperăm că şi pe viitor oamenii vor fi conştienţi de nevoia mare de sânge din spitalele noastre şi vor dona pentru a salva vieţi”, ne-a spus inspectorul social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, Marius Talmaţchi.

Peste 2400 de donatori în Arhiepiscopia Sibiului

Preoţii şi credincioşii din Făgăraş şi din satele Protopopiatului Făgăraş au răspuns din nou cu multă bucurie şi dragoste faţă de semen la această chemare a Arhiepisciopiei Sibiului de a veni în sprijinul oamenilor greu încercaţi.

„Activitatea din protopopiatul nostru s-a bucurat de un real succes, cei peste 80 de participanţi donând sânge pentru a-şi exprima solidaritatea faţă de semenii aflaţi în suferinţă. Le mulţumim donatorilor şi îi aşteptăm la următoarea campanie, care va avea loc în primăvara anului viitor”, ne-a spus protopopul de Făgăraş, Iulian Mihai Boac.

Campania „Donează sânge, salvează o viaţă” se află la a cincea ediţie în Arhiepiscopia Sibiului şi până în prezent au donat sânge peste 2400 de persoane.