Activități cu tinerii  la Asociația Sfântul Ierarh Luca al Crimeei din Brașov

761

Finalul lunii aprilie și începutul lunii mai au adus cu sine materializarea câtorva mici proiecte ale Asociației „Sfântul Ierarh Luca al Crimeei” din Brașov. Sub îndrumarea părintelui Ciprian Nistor studenții de la Specializarea Electrotehnică din cadrul Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor (Universitatea ”Transilvania” din Brașov) au participat la două evenimente marcante pentru comunitatea academică brașoveană: Absolvenți în fața companiilor (AFCO 2018) și Sesiunea de Comunicări Științifice Studențești (SCSS 2018). În cadrul acestor două manifestări, studenții au prezentat câteva lucrări practice ingenioase, foarte necesare în contextul actual al utilizării surselor de energie regenerabilă.

Sprijin pentru familii nevoiașe

Munca intelectuală a fost acompaniată și de efortul fizic pe care tinerii studenți și voluntari l-au dăruit pentru finalizarea troiței din fața Capelei „Sfântul Ierarh Luca al Crimeei” și „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna”. În paralel, tinerii s-au dedicat amenajării curții interioare a troiței de la baza Colinei Universității – monument istoric din 1867.

„Tot cu ajutorul voluntarilor și a membrilor micii noastre comunități ne-am organizat pentru a dărui alimente și lemne de foc unor familii lipsite de posibilități materiale. Pentru a putea susține în mod constant activitățile de întrajutorare a celor nevoiași am lansat Proiectul «20» în cadrul căruia cei care doresc să participe contribuie lunar cu suma de 20 de lei (timp de un an de zile). Banii adunați vor fi centralizați lunar și vor fi distribuiți către cazurile sociale prioritare. Îi mulțumim bunului Dumnezeu pentru purtarea sa de grijă și nădăjduim ca prin pași mici să creștem ca o comunitate unită în credință și dragoste de neam”, ne-a spus pr. Ciprian Nistor.

Autor: prof. Simona Nistor