Activităţi misionare şi de informare la Sibiu, de Ziua Mondială a Sănătăţii

1637

Departamentul de asistenţă socială al Arhiepiscopiei Sibiului a organizat astăzi, 7 aprilie, două activităţi prin care a fost marcată Ziua Mondială a Sănătăţii. Consilierul social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Ciprian Cândea şi inspectorul social pr. Tiberiu Kiss au vizitat bolnavii psihic de la secţia externă din Boiţa a Spitalului de Psihiatrie “Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu. Alături de cei doi preoţi s-au aflat protopopul de Avrig, Vasile Gafton şi parohul de la Boiţa, Alexandru Szasz.  Preoţii au oficiat în sala de mese a unităţii medicale o slujbă de binecuvântare şi au împărţit la final fructe, sucuri şi alte daruri.

“Aceşti bolnavi fac parte dintr-o categorie specială de oameni, pentru că nu mai au familii, ori au familii dar acestea nu le mai pot purta de grijă. Din nefericire, bolnavul psihic este privit cu multă reticenţă de oamenii din jur. Ei au nevoie de multă atenţie şi dragoste din partea noastră şi de aceea am venit aici pentru a le aduce un cuvânt de mângâiere şi de încurajare, pentru a le arăta că ne pasă de ei, că îi apreciem şi îi iubim. Prin această atenţie adusă lor cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu nu am făcut altceva decât să implementăm un proiect desfăşurat şi cu alte ocazii, numit <<Bolnav am fost şi m-aţi cercetat>>”  a spus pr. Ciprian Cândea.

A doua activitate a zilei s-a desfăşurat la Colegiul Tehnic “Cibinium” din Sibiu, unde inspectorul social Marius Talmaţchi de la Departamentul de asistenţă socială şi reprezentanţi ai Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică Sibiu au susţinut o sesiune de informare despre importanţa menţinerii sănătăţii. Peste 30 de elevi din instituţia de învăţământ au avut posibilitatea să afle mai multe despre alimentaţia sănătoasă, despre rolul activităţii fizice pentru menţinerea sănătăţii, dar şi despre consumul substanţelor care pot să afecteze grav sănătatea.

“Ne-am aflat aici pentru a-i ajuta pe aceşti tineri să conştientizeze cât de nocive pot fi anumite alimente procesate, dulciuri sau sucuri, dar şi alte lucruri pe care le întâlnim în zilele noastre în rândul tinerilor, cum ar fi consumul de alcool, de substanţe stupefiante sau de tutun”, a spus Marius Talmaţchi.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Sibiului