Activități social-filantropice și educative în Arhiepiscopia Sibiului

363

Departamentul de asistență socială al Arhiepiscopiei Sibiului a desfășurat recent mai multe activități social-filantropice și educative care au vizat ajutorarea familiilor nevoiașe și persoanelor cu dizabilități din Municipiul Sibiu și localități ale județului Sibiu.

În parteneriat cu șase licee din Sibiu, Departamentul de asistență socială al Arhiepiscopiei Sibiului a oferit pachete cu alimente pentru 20 de persoane nevoiașe din Sibiu. Au fost vizate persoanele defavorizate aflate în atenția departamentului menționat, activitatea fiind parte a Campaniei „Învățăm prin fapte”, ajunsă la a patra ediție. Organizatorii au dorit să le aducă o bucurie acestor persoane nevoiașe în preajma sărbătorilor pascale și le-au oferit pachete cu alimente, produse de curățenie și alte daruri. Au fost implicați cadre didactice și elevi de la Liceul „Onisifor Ghibu”, Colegiul Tehnic „Cibinium”,  Liceul de Industrie Alimentară „Terezianum”, Liceul Economic „George Barițiu”, Liceul Tehnologic „Avram Iancu” și Liceul Teoretic „Constantin Noica”.

„Prin această campanie dorim să promovăm voluntariatul în rândul tinerilor și să ajutăm persoanele nevoiașe aflate în atenția noastră. Împreună cu cele șase licee implicate în campanie am achiziționat alimente, produse de igienă și toate cele necesare într-o casă pentru pregătirile dinaintea Sfintelor Paști”, ne-a spus inspectorul social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, Marius Talmațchi.

Implicare în comunitate

Pentru elevii și cadrele didactice de la cele trei licee sibiene a fost un bun prilej de a veni în sprijinul oamenilor cu probleme materiale și de a vedea care sunt nevoile din comunitate.

„Nu este prima dată când ne implicăm în acest proiect împreună cu Arhiepiscopia Sibiului, iar pentru noi, tinerii, este foarte important să ne implicăm în astfel de activități pentru ajutorarea semenilor noștri”, ne-a spus Mara Boța, elevă la Liceul „Onisifor Ghibu” din Sibiu.

În viitorul apropiat vor avea loc acțiuni similare în cadrul campaniei menționate.

Consilierul social al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Adrian Roman, împreună cu inspectorul social pr. Tiberiu Kiss au vizitat persoanele nevăzătoare din cadrul Asociației de Nevăzători din Sibiu. Cei doi preoți au oficiat slujba Sfântului Maslu și au oferit asistență religioasă. Reprezentanții eparhiei au transmis mesajul de binecuvântare și de încurajare al Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.

Tot prin implicarea Departamentului de asistență, 50 de copii de la Liceul de Industrie Alimentară „Terezianum” și de la Liceul Economic „George Barițiu” au plantat 500 de puieți în apropiere de cartierul sibian Gușterița. Au fost plantați goruni de munte, fag și stejar. Elevii de la cele două licee au fost coordonați de profesoarele Anca Novac, Cornelia Popa și Cristina David. Activitatea a făcut parte din Campania „Protejăm mediul, trăim sănătos” ajunsă la a patra ediție.