Activități socio-filantropice și duhovnicești la Sibiu și Iacobeni

1376

 

Departamentul de asistență socială din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului a organizat recent două activități filantropice și duhovnicești la Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu, respectiv în localitatea Iacobeni, județul Sibiu.

Prima activitate social-filantropică și duhovnicească a vizat bolnavii de la Spitalul de Psihiatrie din Sibiu și a marcat Ziua Internațională a Sănătății Mintale. Un sobor de preoți condus de Preasfințitul Ilarion Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului a oficiat o slujbă de binecuvântare pentru bolnavi și pentru cadrele medicale. Au fost prezenți conducerea spitalului și o parte din cadrele medicale, iar în soborul slujitor s-au aflat consilierul social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Ciprian Cândea, inspectorul social pr. Tiberiu Kiss și preotul de la capela unității medicale, pr. Todor Darius. La finalul slujbei religioase, PS Episcop Ilarion Făgărășanul i-a binecuvântat pe bolnavi și pe cadrele medicale și a transmis mesajul de încurajare din partea Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.

În sala de mese a spitalului bolnavii au primit daruri din partea oaspeților.

„În parteneriat cu elevi și cadre didactice de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară «Terezianum» din Sibiu am oferit bolnavilor 50 de cozonaci, dulciuri și alte produse alimentare. Bolnavii au primit daruri și din partea Preasfințitului Părinte Episcop Ilarion Făgărășanul. Mulțumim doamnei profesoare Cornelia Popa de la liceul sibian  și tuturor elevilor și dascălilor pentru frumoasa colaborare”, ne-a spus inspectorul social Marius Talmațchi.

„Sănătate pentru sate”, la Iacobeni

A doua activitate organizată în aceste zile de reprezentanții Departamentului de asistență socială s-a desfășurat la Iacobeni, județul Sibiu, în cadrul Campaniei „Sănătate pentru sate” a Patriarhiei Române. Împreună cu 14 cadre medicale voluntare reprezentanții Arhiepiscopiei Sibiului au mers la Iacobeni pentru a oferi asistență medicală gratuită pentru 60 de persoane cu posibilități materiale reduse.

„Am avut ca parteneri Direcția de Sănătate Publică Sibiu, Fundația «Crucea Roșie», filiala Sibiu și Facultatea de Medicină din cadrul Universității «Lucian Blaga» din Sibiu. Beneficiarilor li s-au oferit servicii medicale gratuite, în special măsurarea tensiunii arteriale și a nivelului glicemiei”, ne-a mai spus inspectorul Marius Talmațchi.

La activitatea de la Iacobeni au fost prezenți și protopopul de Agnita, Mihai Naicu, preotul paroh Teofil Gârbacea și primarul Ioan Vasile Cori.

Autor: Ștefan Mărculeț