Alimente pentru persoane vârstnice din Părău, județul Brașov

1314

Fundația „Bucuria Darului” din Brașov a fost din nou prezentă cu daruri de alimente în localitatea brașoveană Părău, de data aceasta beneficiarii fiind 35 de persoane vârstnice. Acțiunea filantropică a urmat altor două activități similare, desfășurate la începutul primăverii, când beneficiarii au fost 20 de familii cu mulți copii din localitate și 163 de elevi ai Școlii Gimnaziale Părău.

În cadrul unui parteneriat încheiat între Parohia Părău și Fundația ”Bucuria Darului”, 35 de persoane vârstnice din Părău au primit pachete consistente cu alimente.

”În majoritatea cazurilor este vorba despre persoane văduve, trecute de 80 de ani, care au lucrat o viață întreagă la CAP sau în zootehnie, iar acum au o pensie modestă. Sunt oameni care au crescut cu multă trudă copii și nepoți și care în prezent trăiesc la oraș sau muncesc în străinătate.  Deși mulți dintre acești bătrâni sunt singuri, își duc viața cu demnitate, au mult bun simț, nu se plâng și nu așteaptă de la nimeni nimic.  Pentru că nu s-au putut deplasa, majoritatea dintre ei au fost vizitați acasă.  Unii au mărturisit cu lacrimi în ochi că este pentru prima dată când primesc un astfel de dar, nu s-au așteptat și sunt foarte bucuroși că Biserica se gândește la ei. Alții doreau să ofere ei înșiși ceva în schimb și își exprimau regretul că, din cauza sănătății șubrezite, nu mai pot urca dealul bisericii pentru a participa la Sfânta Liturghie duminica și în sărbători”, a spus parohul din Părău, Launrețiu Urian.

În pachetele oferite vârstnicilor s-au regăsit alimente precum: pâine, orez, ulei, mălai, făină, zahăr, griș, pastă de tomate, brânză topită, brânză la cutie, iaurt și cozonac. Alături de acestea, vârstnicii din Părău au primit binecuvântare și un cuvânt de îmbărbătare.

”Sfântul Apostol Pavel îi cere ucenicului Timotei și prin el tuturor slujitorilor Bisericii să poarte de grijă celor în vârstă: <<Pe cel bătrân să-l îndemni ca pe un părinte, pe femeile bătrâne îndeamnă-le ca pe niște mame, pe văduve cinstește-le>> (1 Tim 5, 1-3). Toți au fost încredințați că Biserica îi veghează pe mai departe, iar îmbrățișările lor au fost cele mai calde mulțumiri”, a mai spus pr. Laurențiu Urian.

Acțiunea filantropică a continuat alte două activități similare, desfășurate la începutul primăverii.  Astfel, pe 8 martie, în urma unei anchete sociale, 20 de familii cu mulți copii din localitatea Părău au primit pachete cu alimente, iar cu această ocazie parohul i-a îndemnat pe copii și părinți să facă și ei fapte bune şi să înmulţească rugăciunea. De asemenea, părinții au fost sfătuiți să-și trimită copiii la școală pentru că studiul asigură fiecărui copil un trai mai bun.

În data de 15 martie, 163 de elevi ai Școlii Gimnaziale Părău au primit pachete cu fructe și dulciuri, iar cu această ocazie, cei mici au fost îndemnați să ofere, la rândul lor, bucurie semenilor lor. Mulți dintre copiii beneficiari participă la diferitele activități cultural-educative în parohie.