Aniversare la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu

942

La Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-a sărbătorit marți, 13 iunie, împlinirea a 170 de la înființarea învățământului militar românesc. La manifestările care au marcat această sărbătoare a participat și Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.

Ierarhul a săvârșit o slujbă de mulțumire și i-a binecuvântat pe profesorii, ofițerii și studenții Academiei Forțelor Terestre din Sibiu. Părintele Mitropolit a sfințit și placa de comemorare care a fost dezvelită la împlinirea a 170 de ani de la înființarea învățământului militar românesc. La finalul slujbei de sfințire IPS Mitropolit Laurențiu a transmis mesajul de binecuvântare al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

„Preafericitul Părinte Patriarh Daniel transmite Armatei Române binecuvântare părintească și cinstea și prețuirea pe cere le acordă Biserica, instituția care a stat mereu alături de Armata Română. Prețuirea aceasta se dovedește și prin colaborarea extraordinară pe care am avut-o cu instituțiile noastre, pentru că la Sibiu învățământul teologic a împlinit 231 de ani de activitate continuă. Prețuirea noastră se revarsă acum asupra acestei instituții militare și îi asigurăm pe toți de dragostea noastră și mai ales de rugăciunea pe care o face Biserica pentru Armata țării”, a spus IPS Mitropolit Laurențiu.

Distincții și mesaje de felicitare

 La manifestările aniversare au fost prezenți ministrul apărării naționale, Gabriel-Beniamin Leș, șeful Statului Major al Forțelor Terestre, generalul Nicolae Ionel Ciucă, autorități centrale și locale, rectori ai mai multor universități, ofițeri, cadre didactice și oaspeți.

Ministrul apărării naționale, Gabriel-Beniamin Leș, a oferit din partea președintelui României, Klaus Werner Johannis, Ordinul „Virtutea militară” în grad de ofițer, cu însemn de pace, pentru militari. Cu acest ordin a fost decorat drapelul de luptă al Academiei Forțelor Terestre din Sibiu. Rectorul Academiei Forțelor Terestre din Sibiu, prof. univ. dr. general Ghiță Bârsan, a primit Emblema de Onoare a Statului Major al Forțelor Navale, oferită de locțiitorul pentru resurse al Șefului Statului Major al Forțelor Navale, contramiral de flotilă, inginer Ioan Stănciulescu. Ministerul Educației Naționale a oferit instituției militare placheta și diploma aniversară „Spiru Haret”, iar Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul superior a oferit certificatul obținut la evaluarea instituției militare, cu mențiunea „Grad de încredere ridicat”.

Mesajul de felicitare din partea președintelui Klaus Werner Johannis a fost transmis de secretarul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, general-maior dr. Mihai Șomodolea.

Nu în ultimul rând, doi dintre studenții merituoși ai academiei militare au primit distincții.

 „Sunt 170 de ani în care școala militară românească a dat țării an de an ofițeri bine pregătiți, devotați, educați în spiritul dragostei față de țară și al respectului față de valorile naționale. Generațiile de absolvenți pregătite cu dăruire și pasiune au dat faimă instituției militare sibiene, contribuind într-o măsură hotărâtoare la progresul societății românești ”, a spus în cuvântul său rectorul academiei, generalul Ghiță Bârsan.

După aceste manifestări oaspeții au avut posibilitatea să viziteze spațiile de pregătire academică și militară oferite de instituția sibiană.