Apariție editorială inedită

1387

În acest an, 2016, în care Biserica noastră străbună îşi desfăşoară activităţile misionar-pastorale şi culturale sub spectrul tematicii educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox, aniversăm, cu multă bucurie, şi împlinirea a 150 de ani de existenţă a Academiei Române (1866-2016), cel mai important for al excelenţei ştiinţifice, culturale şi educaţionale din ţara noastră. Este un moment aniversar deosebit de semnificativ, care ne prilejuieşte orientarea comună spre ceea ce ar trebui să fie prioritatea esenţială a oricărei societăţi care doreşte progresul spiritual, cultural şi material al poporului: EDUCAŢIA.

Educaţia constituie forma cea mai înaltă în lucrarea de modelare şi formare a caracterului şi personalităţii copiilor şi tinerilor. Tinerii sunt temelia şi viitorul ţării şi ai Bisericii noastre strămoşeşti. În această lume secularizată şi individualistă în care trăim, în care credinţa şi valorile spirituale sunt marginalizate sau chiar dispreţuite, tinerii sunt cei care au datoria şi responsabilitatea de a duce mai departe identitatea noastră de credinţă, cultură, limbă şi neam. De aceea, cu toţii deopotrivă avem o responsabilitate comună: înnoirea spirituală a mentalităţii sociale şi promovarea culturii valorilor morale perene prin educaţie.
Este un lucru bine ştiut faptul că Şcoala românească s-a născut în Biserica Ortodoxă (anul acesta împlinindu-se 521 de ani de la atestarea primei şcoli româneşti care fiinţa lângă Biserica „Sfântul Nicolae” din Şcheii Braşovului – 1495) şi că cele dintâi manuale de învăţătură au fost cărţile de cult, apărute şi ele în tiparniţele mănăstirilor ortodoxe. Faptul acesta arată, atât de relevant, că obârşia educaţiei, a creşterii şi formării intelectuale şi morale a copiilor şi tinerilor, se regăseşte în spiritualitatea, în trăirea autentică şi în valorile morale ale dreptei credinţe. În acest sens, astăzi, când sistemul de învăţământ tinde spre laicizare, suntem chemaţi să înţelegem că, pentru a împărtăşi copiilor noştri adevărata educaţie, este esenţială cultivarea unei legături statornice între Biserică şi Şcoală, între formarea morală şi informarea intelectuală, între spiritualitate şi ştiinţă, între credinţă şi cultură, singura în stare să asigure perenitatea noastră ca neam. Credinţa în Dumnezeu este cea mai importantă moştenire spirituală pe care Familia, Biserica, Şcoala şi Comunitatea o pot transmite copiilor, pentru că ea îi ajută pe tineri să facă deosebire între valori veşnice şi valori efemere şi le formează personalitatea, învăţându-i să cultive bunătatea şi omenia, iubirea de Dumnezeu şi de semeni, recunoştinţa faţă de generaţiile trecute şi responsabilitatea faţă de prezent şi viitor.
În acelaşi sens, al evidenţierii rolului extraordinar al învăţământului teologic în păstrarea şi cultivarea identităţii de limbă, credinţă şi cultură a neamului românesc, mai ales aici în Transilvania, la Facultatea de Teologie din Sibiu am organizat o serie de manifestări dedicate aniversării a 230 de ani de existenţă neîntreruptă a învăţământului ortodox românesc în Ardeal.
În toamna anului 1786 se deschideau, la Sibiu, primele cursuri pentru formarea preoţilor şi a învăţătorilor ortodocşi români din Transilvania. Au trecut de atunci peste două secole, cu greutăţi şi neajunsuri, dar şi cu realizări notabile. Această dublă pregătire, pentru preoţi şi dascăli, a funcţionat, mai întâi, ca o modestă şcoală cu câteva săptămâni de cursuri, mărindu-se apoi la şase luni şi, mai târziu, la un an de pregătire. Şcoala teologico-pedagogică din Sibiu a fost complet reorganizată de marele şi Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Ardealului, care a ridicat cursurile de teologie şi de pedagogie la trei ani, şi în care se primeau doar absolvenţii de gimnaziu cu opt clase. În felul acesta Institutul Teologic-Pedagogic din Sibiu a devenit o şcoală superioară, de rang universitar, cum a rămas până în 1918. Acelaşi strălucit ierarh a pregătit o generaţie nouă de profesori, prin bursierii pe care i-a trimis la studii de specializare la Universităţile de prestigiu din Apus. A cumpărat clădirile necesare pentru cursuri şi internat, s-a interesat de editarea unor manuale corespunzătoare pentru ambele „secţiuni”, dar şi pentru cele peste 760 de şcoli primare „confesionale” întemeiate şi întreţinute de Biserică. Mitropolitul Andrei Şaguna a fost un adevărat creator de epocă, un păstor înţelept cu o viaţă sfântă, care a salvat prin toată slujirea sa identitatea de credinţă, limbă şi cultură a românilor ardeleni, dăruindu-se întru totul pentru a apăra şi promova identitatea şi demnitatea românilor din Transilvania.
După realizarea Marii Uniri în 1918, sub păstorirea mitropolitului Nicolae Bălan (1920-1955) s-a deschis o etapă nouă în istoria instituţiei noastre de învăţământ, care a fost transformată în Academie Teologică, cu patru ani de studii şi cu dreptul de a conferi diplome de licenţă. Şi acest vrednic mitropolit, ales din rândul profesorilor de teologie, s-a îngrijit în mod special de Academia sa de teologie, mai întâi, prin formarea unei strălucite pleiade de profesori noi, prin tinerii pe care i-a trimis la studii de specializare în cele mai renumite Universităţi din Europa şi care vor onora învăţământul teologic universitar de la noi timp de şase decenii! Putem aminti, dintre aceştia, pe marii părinţi profesori Dumitru Stăniloae, pentru Teologie Dogmatică, Liviu Stan, la Drept Canonic, şi Nicolae Balca, la Pedagogie, care au onorat şi Facultatea de Teologie din Bucureşti. La aceştia mai adăugăm pe părinţii profesori: Grigorie T. Marcu, pentru Noul Testament, Teodor Bodogae, la Istorie bisericească universală şi Patrologie, Spiridon Cândea, la Liturgică, Pastorală şi Artă creştină, Nicolae Mladin, viitorul mitropolit, pentru Teologie Morală, Nicolae Neaga, la Vechiul Testament, Corneliu Sârbu, la Teologie Fundamentală şi Istoria Religiilor, Nicolae Terchilă, pentru Filosofie şi Pedagogie, ş.a.
După 1948 urmează o perioadă mai dificilă pentru învăţământul teologic din ţara noastră, acesta despărţindu-se de stat şi reducându-se doar la două şcoli de teologie, la Bucureşti şi Sibiu. Academia Teologică Andreiană de la Sibiu a devenit Institut Teologic de grad Universitar, tot cu patru ani de studii. În pofida tuturor presiunilor şi a obstacolelor puse de autorităţile de stat comuniste, Institutul şi-a făcut datoria pregătind multe generaţii de preoţi, care au întâmpinat, la rândul lor, aceleaşi rigori ale unui regim opresiv ateu, dar care, n-au încetat să ţină aprinsă candela dreptei credinţe în sânul poporului român şi să lumineze educaţia şi creşterea copiilor şi a tinerilor.
După Decembrie 1989, Institutul Teologic a devenit Facultate de Teologie în cadrul noii Universităţi „Lucian Blaga” din Sibiu, aşa cum, de altfel, funcţionează până astăzi.
Aniversarea învăţământului teologic de la Sibiu se corelează, aşadar, în chip deosebit, cu sărbătoarea din acest an a Academiei Române, ambele instituţii slujind vreme îndelungată pentru educaţia, propăşirea şi demnitatea neamului românesc, atât de mult încercat de vicisitudinile istoriei. De-a lungul timpului, 17 profesori de la Institutul Teologic din Sibiu au fost aleşi în Academia Română, de asemenea 11 foşti studenţi ai Institutului sibian au fost aleşi în supremul for cultural al ţării, iar, în total, cel puţin 40 de membri ai Academiei Române, de la începuturi şi până azi, provin din familii de preoţi – cifrele acestea indicând simbolic importanţa şi valoarea incomensurabilă a dreptei credinţe în educaţie şi cultură.
Tocmai de aceea am primit cu multă bucurie propunerea Domnului Academician Emil Burzo, preşedintele Filialei Cluj a Academiei Române, de a realiza un dicţionar care să prezinte toţi membrii teologi ai Academiei Române pentru a arăta astfel şi în acest fel simbioza dintre instituţia eclesiastică şi forul ştiinţific cel mai înalt al ţării. De aceea, imediat au purces la elaborarea acestui dicţionar Părintele Academician Mircea Păcurariu, dimpreună cu Doamna Dorina N. Rusu, membru corespondent al Academiei Române, ambii cu preocupări în direcţia prezentării şi până acum a personalităţilor ce se regăsesc în prezentul volum.
Cu smerenie, ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, Învăţătorul lumii şi Izvorul înţelepciunii, să vă binecuvinteze pe toţi, autori şi cititori ai acestei lucrări, să dăruiască tuturor sănătate şi alese împliniri sufleteşti.

Mitropolitul Laurenţiu