Apariție editorială la „Andreiana”, dedicată troiţelor din Mărginimea Sibiului

476

La editura Arhiepiscopiei Sibiului a apărut recent lucrarea „Troițele din Mărginimea Sibiului. Parte uitată a patrimoniului cultural sibian”, scrisă de dr. Adrian Stoia. Lucrarea cuprinde o prezentare detaliată a 400 de troițe din cele 18 sate ale Mărginimii Sibiului, multe dintre ele monumente ale patrimoniului istoric și spiritual românesc, cu o arhitectură deosebită și picturi de o valoareinestimabilă.

Lucrarea este un repertoriu al troițelor ridicate în Mărginimea Sibiului, mărturii ale credinței ortodoxe străvechi pe aceste meleaguri transilvane. Foarte multe dintre aceste troițe sunt monumente ale patrimoniului istoric și spiritual românesc, au o arhitectură deosebită și picturi de o valoare inestimabilă.

Cartea apărută la Editura „Andreiana”, în colaborare cu Editura „Astra Museum” aduce în actualitate și contribuția unor zugravi din Mărginimea Sibiului care au activat în secolele trecute și au lăsat în urmă adevărate opere de artă bisericească. Din păcate, în anumite cazuri lucrările lor acestora nu au fost restaurate așa cum meritau.
„Cunoaștem astăzi faptul că numeroșii meșteri care au activat în secolele trecute în Mărginimea Sibiului și-au per­fecționat meșteșugul la mănăstirile de peste munți, din Țara Românească. Unii dintre aceș­tia au zugrăvit și bisericile parohiale de aici. Numele lor au început a fi strânse din ins­cripții sau din documentele vremii, la începutul secolului al XX-lea, de către N. Iorga și Șt. Meteș. Operele acestor zugravi rămân apreciate astăzi nu doar de către specialiști. O «cenzură» în tradiția artistică s-a produs însă, îndeosebi în a doua jumătate a secolului trecut. Lipsa unei culturi artistice, sau, poate, a unor meșteri calificați, a dus la repictarea adeseori modestă din punct de vedere artistic a crucilor sau chiar a incintei zidite care le adăpostea. Considerăm că nu posibilitățile materiale, care, trebuie să recu­noaștem, în anumite localități ale Mărginimii nu sunt deloc modeste, au produs această stare de fapt”, spune autorul în Cuvânt înainte.

Apel pentru restaurare

Ideea de a elabora un astfel de repertoriu complex al troițelor din Mărginimea Sibiului s-a născut din preocupările autorului față de cunoașterea și promovarea monumentelor de patrimoniu istoric și spiritual întâlnite în călătoriile sale în satele Mărginimii Sibiului. Pregătirea de istoric a autorului și-a pus amprenta asupra cărții, deoarece lucrarea nu este doar o prezentare sumară a troițelor, ci o adevărată punte spre trecutul românilor din această parte a Transilvaniei. Cartea de dorește a fi nu doar o temelie pentru studiul troițelor din Mărginimea Sibiului, ci și un semnal de alarmă asupra stării deplorabile în care se află unele dintre aceste monumente.

„Lucrarea de față se dorește a fi un îndemn către nevoia de restaurare a acestor monumente. În decursul a doar patru ani de cercetare am putut surprinde procesul de degradare naturală, dar și de modificare definitivă, prin «restaurări» nereușite. Clasificarea unora dintre acestea în rândul monumentelor istorice și introducerea lor în circuitul turistic, odată cu înființarea și promovarea unui site dedicat, ar duce la  promovarea patrimoniului cultural din Romania și, de ce nu, la dezvoltarea zonei în cauză”, subliniază autorul.

Patrimoniu românesc

Lucrarea este și un început de drum pentru istoricii preo­cupați de această componentă importantă a patrimoniului cultural românesc. Alte zone etnografice din Transilvania și nu numai așteaptă să fie străbătute de istorici și specialiști pentru a fotografia, studia și apoi prezenta în lucrări similare toate monumentele spiritualității ortodoxe existente în acele locuri.

„A ales zona Mărginimii Sibiului pentru a ne invita la o atare experienţă, dar putea la fel de bine să ne propună să pornim pe cale prin ţinutul Secaşelor sau în părţile dinspre Olt sau în lungul văii Hârtibaciului sau pe Târnave, şi peste tot ne-ar fi întâmpinat aceleaşi repere, la fel ca tot atâtea şanse de regăsire în noi înşine a drumului rătăcit.

Reproducând în esenţă şi aproape invariabil, tema iconografică a Răstignirii, uneori şi pe cea a Botezului Mântuitorului în Iordan, troiţele implantează, din loc în loc, oriunde i-ar purta pe oameni paşii pe parcursul unei zile obişnuite: acasă, pe uliţe, la fântână, pe hotarul satului dinspre câmp ori pe şoseaua către Sibiu, tot atâtea imagini ale Ierusalimului şi tot atâtea evocări ale Bisericii Sfântului Mormânt şi a Învierii Domnului. Umblând cu credinţă şi evlavie faţă de Dumnezeu, orice pas ar face omul nu-i în felul acesta decât un altul adăugat celor prin care acesta îşi împlineşte cuvenitul pelerinaj către Ţara Sfântă. În cele optsprezece localităţi româneşti mărginene, de la poalele Cindrelului, Adrian Stoia a identificat şi a descris cu stăruinţă aproape patru sute de asemenea troiţe şi cruci, o parte dintre ele vestigii rămase din secolele trecute, însă cele mai multe fiind plantate în zilele noastre, ca să le înlocuiască, de bună seamă, pe cele mistuite de vreme”, spune lect. univ. dr. Ioan Ovidiu Abrudan în Prefață.

Mărturii ale credinței

Cartea istoricului Adrian Stoia de la Sibiu conține și numeroase informații despre locali­tățile din Mărginimea Sibiului, iar toate datele legate de troițele existente aici sunt ilustrate cu multe fotografii ce surprind frumusețea acestor monumente, scene pictate, cruci, detalii. Cititorul pătrunde prin intermediul cuvintelor și al imaginilor în lumea satului românesc transilvan, unde credința în Dumnezeu a stat mereu la temelia vieții familiilor.

De la Boița, satul de graniță dintre vechea Țară Românească și fostul Imperiu austro-ungar, până în vârf de munte la Jina sau Poiana Sibiului, troițele au sfințit acest pământ românesc, au adus mărturie asupra cre­dinței românilor și de aceea lucrarea îndeamnă pe cititori să poposească în aceste sate unice pentru a cunoaște trecutul și a găsi putere spirituală pentru viitor. În același timp, cartea ne îndeamnă să medităm asupra vieții înaintașilor, trecut în care orice loc, spațiu și moment al traiului cotidian erau legate de rugăciune, de viața duhovnicească și legătura cu divinitatea.

„Troițele au fost amplasate în diferite locuri: la hotarul loca­lităților sau la marginea terenului agricol, în progadia bisericilor sau în apropierea locuinţelor ctitorilor, în nişe prevăzute în zidul caselor sau la porţi, la poduri, izvoare sau fântâni, la răscruci de drumuri, oriunde credinţa populară considera că locul poate fi bântuit de spirite şi forţe negative. Îngrijirea și întreținerea lor a căzut în seama familiilor celor care le-au ctitorit, a bisericii parohiale sau a noilor locatari mutați între timp în proximitatea monumentului de cult”, mai spune autorul.