„Arta de a dărui – De la Dumnezeu către om”, conferință găzduită de Catedrala mitropolitană de Sibiu în cadrul FITS 2019

321

În cadrul Festivalului Internațional de Teatru din Sibiu (FITS) 2019, Catedrala Mitropolitană din Sibiu a găzduit în ajunul Rusaliilor, conferința cu titlul „Arta de a dărui – De la Dumnezeu către om”, susținută de pr. conf. univ.dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu. Evenimentul a fost deschis de directorul Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu și al FITS, Constantin Chiriac, printr-un microrecital „Metanie ție, Părinte!”, ce are la bază texte scrise de Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ştefan Augustin Doinaş, William Shakespeare, Rainer Maria Rilke.

Frumosul în lume

În cuvântul său, pr. Constantin Necula a vorbit despre funcția transformatoare a artei, despre rolul de a converti lumea la frumos, de a-i face pe oameni să vadă darul lui Dumnezeu, care este existența, viața. „A te întoarce la darul lui Dumnezeu al prezenței frumosului în lume, înseamnă a te întoarce la valențele pe care ți le dă Dumnezeu pentru a rămâne în viață. Eu cred că noi iubim frumosul ca să rămânem în viață”, a afirmat pr. Necula. Rolul convertitor al artei s-a manifestat implicit în viața sa. Trăind într-un „cartier fără duminică” al Brașovului, a avut șansa unei experiențe esențiale în artele spectacolului, prin teatrul dramatic și teatrul muzical din oraș, care l-au adus mai aproape de Dumnezeu. „Am trăit momente la Teatrul dramatic, când actorii ieșeau la marginea scenei și făceau dialogul împreună cu noi… Se crea o comuniune…” Pr. Necula face parte „din fericiții oameni, care cu darul lui Dumnezeu au văzut clasica Scrisoare pierdută, clasicile Gaițe, jucate de oameni care vorbeau românește și nu se dezbrăcau ca să-ți explice nimic despre anatomia lor personală, în contextul în care era vorba despre anatomia socială”.

Un Cine dăruiește un ce

Capacitatea de vedea relația dintre cele două lumi, aparent ambivalente, cea a teatrului și cea a Bisericii, își are începutul tot în prima tinerețe a părintelui, ca vârstă a epifaniilor: „… într-o duminică, grăbit să ajung la Teatru, am constatat că am ajuns prea devreme și am intrat în cealaltă clădire de vizavi, care era o biserică. Și am constatat că tot ceea ce se petrecea la vedere în teatru, se petrecea în biserică în toată atmosfera ei. Mai fusesem și altă dată la biserică, am auzit predici excelente… Am observat că între oamenii aceștia care se expun pe scenă și oamenii care își expun credința într-un spațiu al slujirii, diferența este relativă”. Actorii de la teatrul dramatic sau muzical, căutau să își cultive și duhul pe lângă rolul de scenă: „Am constatat că tot corul era alcătuit din cântăreți de la teatrul muzical… Vă dați seama că a fost un șoc să constat că cel mai simpatic, omul care juca în cele mai haioase personaje din piesele de teatru muzical, era și cel care cânta cel mai frumos «Iubite-voi Doamne». Mi-a fost greu să văd câțiva actori citind apostolul în Biserica Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului”. Astfel, între cele două lumi aparent dihotomice, există o unitate dată un Cine care ne-a dăruit un ceva mai presus de toate lucrurile. „În fiecare dar e prezentă o persoană, o conștiință dăruitoare, care poate dărui un ce. Acest ce, nu se poate naște fără acest cine, nu poate exista fără acest cine. Aici este frumusețea pildelor pe care Dumnezeu ni le-a oferit prin festivaluri, prin piese de teatru etc.”  a subliniat pr. Necula.

Dăruitorul își revendică însă darul

Pentru a-și exercita funcția de slujitor al darului, al frumosului, artistul, trebuie să rămână legat de firul de aur al Duhului Sfânt. Dramatismul din taina Rusaliilor vădit în lecturile Sărbătorii, dar și în inversarea lor (canonul Sfintei Treimi se citește duminică, de Rusalii, iar canonul Pogorârii Duhului Sfânt luni, de Sărbătoarea Sfintei Treimi) vine să arate că „e nevoie de Pogorârea Duhului Sfânt ca să înțelegi Treimea” și că așa „cum nu poți rupe Duhul Sfânt de Treime, tot așa cum nu poți rupe Duhul Sfânt de nimic din ceea ce faci, creator fiind, pe scenă, dinaintea creației imagistice sub orice formă”. Unde nu e prezent Duhul Sfânt, e alt duh și de aici contorsionarea și caricaturizarea artei, ce a devenit un soi de „vomitiv” al tuturor frustrărilor. Frumosul nu poate fi absurd, fiind un act al lui Dumnezeu. Frumosul caricaturizat și contorsionat, este absurd, pentru că poartă în el altă sursă de duh decât Duhul lui Dumnezeu. În acest caz, se pierde „memoria simbolurilor”. Astăzi când credem că totul e „fast” și totul e „food”, la îndemâna noastră, pierdem din esență, a arătat pr. Necula. „Pierdem, hai să-i spunem publicitatea atelierului de frizerie. Nu mai punem o foarfecă pentru a ști că înăuntru-i o frizerie”. Or, Dumnezeu creează în simboluri.

Biserica, ca noua creație a lui Dumnezeu, prin construcția lăcașului, prin dinamica slujirii, plasarea oamenilor și prin raportarea preotului la Dumnezeu și la oameni, reflectă modul de a vedea și a fi văzut de Dumnezeu, precum și marea Lui artă și creativitate. De aici, nevoia cultivării unei relații vii cu sursa a „tot darul cel desăvârșit” și a unei reacții pe care darul o presupune. În biserică „nici un sfânt nu seamănă cu altul… În niciun loc în care te așezi în locaș, nu-L vezi pe Dumnezeu la fel. Tot timpul, datorită inimilor noastre, modului nostru de a gândi, Dumnezeu e mai mare, mai mic, miroase sau nu, dar este o prezență care te obligă să înțelegi că există. De aceea, în construcția ca atare a unei biserici, este o chemare la rațiunea creației, este o invitație la reacție, la gândire…”

Limbile de foc și petalele de trandafir

Legătura dintre Rusalii (nume considerat adesea păgân) și Pogorârea Duhului Sfânt sau Cincizecimea, constă tocmai în reprezentarea simbolică a limbilor de foc, prin petale de trandafir. Din antichitate până în zilele noastre, petalele de trandafir au însoțit manifestările de apreciere, de bucurie și de tristețe din viața omului, ele fiind presărate pe mormântul celui decedat sau în râuri. De altfel, în seara ce face trecerea de la Înălțarea Domnului la Cincizecime sunt pomeniți morții pentru prima dată după perioada Paștilor, când nu se pomenesc, a explicat pr. Necula. Capacitatea de a atribui această semnificație petalelor de trandafir, precum și capacitatea de a crede și a pomeni morții ca fiind veșnici, nu pot fi date decât de Sfântul Duh, a mai spus pr. Necula. La fel se întâmplă și cu vocațiile cultivate: „Preot nu te face Facultatea de Teologie. Actor nu te face facultatea de Teatru. Pe teolog îl face preot mâna arhiereului, hirotonia pe care o face arhiereul… Iar pe actor cred că actor îl face din când în când și regizorul, nu numai arta lui de a interpreta, ci și punerea artei lui într-o logică, într-o istorie a logicii gândirii actului artistic”.

Darul merge mai departe

Creația nu e discontinuă. Există un circuit al darului în natura umană.  Există tot timpul o progresie a creației în mijlocul unei țări: „Gândiți-vă bine, ce va fi însemnat la început Ce te legeni codrule? și ce a ajuns între timp ecoul acesta pe care au învățat să vorbească copiii”. Încă de la începuturile teatrului în țara noastră, Biserica s-a implicat activ în susținerea artei spectacolului. Oastea Domnului a transmis prin teatrul popular mesajul Evangheliei și codul moral. Cel mai mare ansamblu de teatru a fost făcut de preoți în Transilvania. Fiecare generație este responsabilă de arta pe care o creează. „În veșnicie vom fi judecați și după arta fiecărei generații” a afirmat pr. Necula. Mai mult decât atât la profilul artei fiecărei generații colaborează toți cei ce simt responsabilitatea, fiindcă „un dar nu se rupe de restul darurilor pe care le-a dat Dumnezeu, ci este însăși așezarea aceasta în continuitate. Astfel, un festival de genul acesta, cu o liturghie, cu atingerea de talentul creator are continuitate”. Iar toate acestea presupun o muncă asiduă spre un singur scop, anume, pentru ca marea lumină a prezenței creației lui Dumnezeu să se manifeste în viețile noastre.

La finalul conferinței, Corul Colegiului Național Pedagogic „Andrei Șaguna” din Sibiu, Corul Facultății de Teologie din Sibiu și Corul „Timotei Popovici” al Catedralei mitropolitane din Sibiu au susținut un concert de pricesne și cântece patriotice.

Autor: Maria Curtean