Binecuvântare pentru comunitatea din Viscri, județul Brașov

4008

Sărbătoarea Sfântului Mucenic Efrem cel Nou i-a adunat pe credincioșii din Parohia Viscri, Protopopiatul Rupea, județul Brașov, în biserica parohială, unde Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului a binecuvântat lucrările efectuate în ultima perioadă și a oficiat Sfânta Liturghie. Sărbătoarea de vineri, 5 mai, a fost una deosebită pentru comunitatea din Viscri pentru că locașul de cult închinat Sfintei Treimi a primit al doilea hram, al Sfântului Efrem cel Nou, iar evlavia credincioșilor din satul brașovean pentru acest sfânt mucenic va crește și mai mult.

La aproape 80 de ani de la amenajarea bisericii ortodoxe din Viscri într-o clădire unde a funcționat ani la rând o școală confesională, locașul de închinare al românilor din Viscri a fost renovat și înfrumusețat la interior și la exterior. Toate aceste lucrări realizate cu mult efort din partea comunității parohiale păstorite de preotul Gheorghe Rășoiu au fost binecuvântate de ierarh cu apă sfințită.

Minunile și credința

În soborul slujitor de la Sfânta Liturghie s-au aflat alături de ierarh numeroși preoți din zonă și de mai departe, amintindu-l aici pe protopopul de Rupea, Alexandru Petrica. Răspunsurile liturgice au fost date de o parte a grupului „Tronos” de la Catedrala patriarhală.

În cuvântul de învățătură IPS Mitropolit Laurențiu a vorbit credincioșilor despre viața și minunile Sfântului Efrem cel Nou și a tâlcuit Evanghelica citită la Sfânta Liturghie.

„În Evanghelia de astăzi, Sfântul Evanghelist Marcu ne prezintă minuni pe care Mântuitorul Iisus Hristos le-a săvârșit. Predica mulțimilor, iar în Evanghelia de astăzi ni se amintesc Fericirile, rostite de Mântuitorul Iisus Hristos, dar înainte de a le vesti Cuvântul Evangheliei, i-a tămăduit pe toți și a îndepărtat suferința oamnească. Dar lucrarea minunată pe care a săvârșit-o Mântuitorul Iisus Hristos se împlinește și astăzi în Biserică, laboratorul sfințeniei și al tămăduirii. Ne sfințim în Biserică prin rugăciuni și cântări și mai ales prin cuminecarea noastră cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Această tămăduire se face și prin mijlocirea unor plăcuți ai lui Dumnezeu, sfinții zugrăviți în bisericile noastre”, a subliniat ierarhul.

Părintele Gheorghe Rășoiu i-a mulțumit ierarhului pentru binecuvântarea adusă peste comunitatea din Viscri și i-a oferit în dar o icoană a Sfântului Efrem cel Nou. Mulțumiri au fost aduse și autorităților, ctitorilor și binefăcătorilor bisericii din Viscri. Ierarhul a oferit acestora acte de cinstire, iar părintele paroh a fost hirotesit iconom.

Credincioșii au avut posibilitatea să se închine moaștelor Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei și papucului Sfântului Efrem cel Nou adus de la Mănăstirea Recea.