Binecuvântare pentru copiii de la Grădinița „Sfântul Dimitrie” din Sibiu

605

Micuții de la Grădinița „Sfântul Dimitrie” a Arhiepiscopiei Sibiului au primit vizita Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. Copilașii au primit binecuvântarea ierarhului marți, 24 octombrie, în prag de hram al instituției de învățământ preșcolar.

IPS Mitropolit Laurențiu a oficiat o slujbă de binecuvântare împreună cu un sobor de preoți din care au făcut parte consilierul social al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Ciprian Cândea, protopopul de Sibiu, Ioan Coșa,  inspectorul social pr. Tiberiu Kiss și alți slujitori ai sfintelor altare.

La slujba de binecuvântare au fost prezenți conducerea instituției și cadrele didactice.

Ierarhul i-a îndemnat pe cei mici să fie cuminți și ascultători, să învețe și să urmeze sfaturile doamnelor educatoare și ale părinților.

„Pentru mine este o mare bucurie când vin aici să ne întâlnim. Dacă ați reușit să stați cuminți până acum, înseamnă că sunteți cuminți tot timpul. Voi sunteți curați și nevinovați în stabilirea prieteniei și ne oferiți și nouă o lecție. Vă binecuvântez pe toți, mai ales pe educatoarele care încearcă să fie mamele voastre. Părinții de acasă sunt bucuroși că aici stați sub ocrotire. Sfântul Dimitrie să vă ocrotească pe toți ca să puteți face un progres în educație”, a spus IPS Mitropolit Laurențiu.

Daruri pentru copii

Copilașii au primit la final din partea Părintelui Mitropolit dulciuri, iconițe și alte daruri prin care le-a fost răsplătită răbdarea arătată în timpul slujbei religioase.

La Grădinița „Sfântul Dimitrie” a Arhiepiscopiei Sibiului învață aproape 100 de copii, împărțiți în cinci grupe de limba română și limba germană, iar corpul didactic este format din zece educatoare.