Biserica din Marpod, mărturie a credinței străbune din Ardeal

1395

De câțiva ani locașul de închinare al credincioșilor din Marpod, județul Sibiu, a recăpătat frumusețea și strălucirea de altădată, prin eforturile comunității. Locașul de cult păstrează vie amintirea vremurilor trecute, când românii din Marpod au dat dovadă de credință nestrămutată și atașament față de tradițiile străbune.

Frumusețea Văii Hârtibaciului, unde este așezat Marpodul, te cucerește la prima vedere. Dealurile împădurite, pășunile bogate și peisajele sălbatice sunt presărate cu sate vechi, săsești sau românești, care mai de care mai pitoresc și mai plin de istorie, cu monumente vechi și biserici fortificate. Viața tihnită din acest tărâm este tulburată doar de șoseaua care leagă Sibiul de orașul Agnita, străbătând multe dintre așezările Văii, sau de vechea linie ferată a mocăniței din secolul al XIX-lea, care mai șuieră uneori pe câțiva kilometri, aducând turiștii curioși să descopere aceste locuri.

Marpodul se află la 32 kilometri de Sibiu și face parte din satele de origine săsească, deși în prezent populația este majoritar românească. Conform monografiei parohiale, numele comunei este de origine nesigură, gotică sau agatârşă. Numele ar proveni, după unii istorici, de la un nume de persoană, perpetuat până în secolul al XVII-lea, când ultima familie cu acest nume se stinge: „Mar – Streitos”. „Mähre” însemna „cal de luptă”, iar „bodo” provenea de la verbul „bieten” – „anbieten”, care înseamnă „a oferi”. Așadar, numele localității s-ar traduce „cel care oferă cal de luptă”. De-a lungul vremii, numele localității a suferit modificări de sunet şi accent. În epoca austro-ungară apare denumirea „Meyerpoth”, iar în 1839 apare numele de „Mriapod”, pentru ca mai apoi să apară actuala denumire: „Marpodu – Marpod”.

Documentele demonstrează că până în 1867, în timpul dualismului austro-ungar, satul aparținea administrativ de scaunul Nocrichului. De la această dată, Marpodul a făcut parte din Comitatul Sibiului până în 1918, când a fost arondat judeţului Sibiu până la apariţia regiunilor în 1950. La acea dată era cuprins în raionul Agnita, regiunea Stalin. Din 1968, anul reformei administrative, localitatea face parte din județul Sibiu.

Mărturiile istorice despre localitatea sibiană amintesc și de năvălirile tătaro-turce din 1488, când în Marpod au mai rămas doar 13 locuinţe cu familii. Tot în acest an este menţionat un învăţător sas, ceea ce ar atesta existenţa unei şcoli. Mai este amintit și conflictul comunității din Marpod cu cea din Poeniţa, în 1509, referitor la hotar.

Oamenii s-au ocupat din vechime cu agricultura, creșterea de vite și cultivarea viței de vie. La sfârşitul secolului al XIV-lea şi al XV-lea existau puternice bresle de croitori şi cizmari, la jumătatea secolului al XVI-lea se practica şi turnătoria în cositor, iar în anul 1960 se practica meşteşugul olăritului.

În Marpod s-au născut im­portanți oameni de cultură. Cel mai bun exemplu este cel al familiei Bologa: Iacob Bologa (1817-1888), cancelist la Curtea de Apel din Târgu Mureş; Valeriu Lucian Bologa (1892-1971), profesor om de ştiinţă emerit și Lucian Bologa (1901-1957), psihopedagog, pedagog social, istoric al pedagogiei.

Bisericuța adusă de la Olteț

La Marpod a existat de timpuriu și o importantă comunitate românească. Primul locaș de cult al românilor de aici a fost o mică biserică de lemn, despre care mărturiile istorice spun că ar fi fost ridicată în perioada 1811-1815. Locaşul de cult ar fi fost cumpărat din satul Olteţ, din apropierea Făgăraşului și, sub supravegherea învăţătorului Toma Iosif, primul învăţător pentru românii din Marpod, bisericuța a fost ridicată în localitate.

„Slujbele religioase erau oficiate de preoţii din Ilimbav. În timpul săptămânii, învăţătorul împreună cu credincioşii făceau Vecernia în micul locaş. Despre bisericuță se spune că era aşa de mică încât de Paşti şi de Crăciun lumea stătea la ferestre, neîncăpând în Biserică. Fiind o comunitate mică, de circa 40 de familii, românii din Marpod se ataşează din punct de vedere bisericesc de preoţii din Ilimbav, un sat românesc. Astfel, preoţii din Ilimbav au devenit îndrumători spirituali şi pentru românii din Marpod”, ne-a spus parohul de la Marpod, Marius Munteanu.

Actuala biserică

Biserica „Sfântul Nicolae” din Marpod, actualul locaș de cult al comunității, a fost zidită în perioada 1830-1836, lângă biserica din lemn. În perioada 1829-1849 preotul Ioan Sinai din Ilimbav avea în grijă și Parohia Ortodoxă Marpod.

„Acest preot a fost un neobosit apărător şi luptător pentru drepturile românilor sărăciţi de conducerea politică existentă. Astfel, sub impulsul preotului şi al familiei Bologa din Marpod, românii încep construcţia unei biserici ortodoxe din piatră şi cărămidă. Lucrările propriu-zise încep în anul 1830. Fondurile necesare au fost adunate în parte de la locuitorii satului, din donaţii, precum şi din colecte de la credincioşi din satele româneşti vecine, Ilimbav și Săsăuși. Meşterii care au lucrat la ridicarea ei au fost români din Ilimbav, dar nu li s-a păstrat numele. Cărămida necesară a fost făcută de românii din sat. Aceasta nu era de foarte bună calitate pentru că românii din Marpod nu beneficiau de un loc propice fabricării cărămizilor, cele mai bune locuri în acest scop fiind ocupate de saşi. Calitatea proastă a cărămizii urma să dea numeroase probleme urmaşilor”, ne-a mai spus pr. Marius Munteanu.

Zidirea locașului de cult este simplă, în forma de navă, cu naos în formă dreptunghiulară şi absidă cu pereţii laterali drepţi şi tavan plat din scânduri şi trestie, tencuit. Catapeteasma este din zid cu deschizături. Materialul folosit la construcția catapetesmei este piatra la fundaţie şi cărămida, iar ca liant s-a folosit pământ galben. Acoperişul este simplu, cu ţiglă solzi. Turnul este cu două etaje, în formă de prismă dreptunghiulară, cu acoperiş ascuţit în opt ape, acoperit cu ţigle solzi.

În urma cutremurului din 1977, turnul s-a deplasat și din cauza pericolului de dărâmare, locașul de cult a fost închis o perioadă. Slujbele au fost oficiate atunci în casa parohială, iar după repararea turnului, locașul de cult a fost redeschis cultului.

Lucrările de renovare

În ultimii ani, biserica din Marpod a renăscut. Sub conducerea preotului Marius Munteanu, comunitatea a inițiat ample lucrări de renovare și înfru­musețare.

„În 2012, când am fost hirotonit și instalat în această parohie erau începute lucrările de pictură interioară. Biserica nu a fost pictată niciodată până atunci. Lucrările au durat până în acest an și au fost efectuate de pictorul Marian Verza, în tehnica «all secco». Am schimbat mai apoi podeaua, am făcut un drenaj în exteriorul bisericii, s-a reparat podișorul, s-a refăcut Sfânta Masă și am schimbat strănile, primite de la Mănăstirea Turnu Roșu. În 2014 am schimbat integral acoperișul bisericii. Anul acesta ne-am ocupat de exterior, am tencuit pereții, am făcut gardurile și am amenajat curtea. În 2015 am renovat și casa parohială”, ne-a mai spus parohul.

Iconostasul vechi al bisericii este din lemn pictat de pictorul Toma Sopa din Ilimbav, în anul 1960. Uşile împărăteşti sunt din lemn poleite şi pictate, iar uşile diaconeşti sunt tot din lemn pictate tot de Toma Sopa.

„Oamenii ne-au stat alături în toate lucrările noastre, amintind aici implicarea deosebită a familiilor Mihai Sopa și Ioan Baciu. Primăria Marpod ne-a sprijinit consistent la efectuarea lucrărilor de pictură, iar Arhiepiscopia Sibiului ne-a ajutat financiar în mai multe rânduri”, continuă părintele Marius Munteanu.

Obiecte de patrimoniu

Biserica din Marpod a avut și câteva obiecte şi cărţi de cult valoroase. Cel mai vechi obiect de cult este o icoană a Sfântului Dumitru, pictată pe sticlă, în secolul al XVIII-lea. Tot din secolul al XVIII-lea sunt și icoanele Botezului Domnului, Învierii Domnului, Pogorârii Duhului Sfânt, Sfinților Apostoli Petru și Pavel, toate pe sticlă. Numele pictorului nu este cunoscut.
Sfânta Evanghelie este din anul 1806, scrisă în limba română, cu litere chirilice. A fost cumpărată de dascălul Toma Iosif. Acesta a copiat mai multe cărţi religioase: „Judecata ceriului”, „Vedeniile Sfântului Grigorie”, „Minunile Precestei” precum şi „Octoihul cel mic”, carte din care slujea Vecernia, în casa sa, iar din 1811 în prima biserică, împreună cu românii din Marpod. Referitor la aceste cărţi, Toma Iosif scria: „Preotul de la care am scris acestea le-a scris la anul 1751 – popa Iancu din Săcel – De la acela am scris eu acestea, cel mai mic şi mai nemernic mult păcătos Toma Zaharia Iosif din Ungro- Vlahia”.

Numeroase cărţi sunt de la mijlocul secolului al XIX-lea, în majoritate donate de consilierul Iacob Bologa: „Sfânta Evanghelie” (1844), tipărită la Sibiu, „Molitvelnic” (1849) din vremea episcopului Andrei Şaguna, tipărit la Sibiu, „Mineiele”. Toate aceste obiecte se păstrează la muzeul Protopopiatului Agnita.

Parteneriate cu școala și azilul de bătrâni

La Marpod, lucrările de renovare a bisericii parohiale au mers pas la pas cu cele duhovnicești și pastoral-misionare. Pe lângă slujbele religioase, preotul Marius Munteanu a încercat să aibă în atenție copiii și bătrânii din localitate. Astfel s-a născut parteneriatul cu Azilul de Bătrâni „Cornelia și Bobu”, unde sunt îngrijite peste 100 de persoane vârstnice.

„Asigurăm permanent asis­tența religioasă pentru bătrânii de aici. Periodic oficiem slujbe religioase, Sfântul Maslu, parastase și mergem adesea să-i vizităm. Bătrânii care trec la Domnul și nu au rude, primesc gratuit un loc de veci în cimitirul nostru”, ne-a spus pr. Marius Munteanu.

Un parteneriat important este și cel cu școala din Marpod. Parohia este implicată în diferite activități, cum ar fi cele din Programul „Școala Altfel”. Copiii sunt aduși la biserică pentru a primi Sfintele Taine și participă și la cateheze.

„Am organizat mai multe excursii cu elevii de la școala noastră, la Mănăstirea «Brâncoveanu» de la Sâmbăta de Sus, pe Transfăgărășan, la Curtea de Argeș, la Cozia. Am fost la colindat cu cei mici la azilul de bătrâni și am organizat împreună cu doamnele educatoare vizite la bătrâni, cu ocazii speciale, cum ar fi de Ziua Femeii, când am dus mărțișoare și alte daruri. Pentru elevi am primit din partea Departamentului de asistență socială din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului rechizite, îmbrăcăminte și alte ajutoare. Tot cu sprijinul Departamentului de asistență socială, cu sprijinul Primăriei Marpod și al altor instituții am organizat întâlniri cu tinerii și sesiuni de informare asupra pericolelor aduse de consumul de droguri, tutun și alcool”, spune părintele Munteanu.

Slujitori ai bisericii din Marpod

Primul preot care s-a ocupat periodic de românii din Marpod este preotul Niculae din Nocrich. Despre el se zice „că oamenii aduceau pe popa Nicolae din Nocrich vara totdeauna sub paza celor 6 bărbaţi înarmaţi cu pari de frica unor saşi. Preotul este atestat la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea. Alţi preoţi care au mai administrat această parohie sunt: Ioan Cândea (1812-1817), Simion Tocoae (1817-1821), Ioan Chirtop (1821-1826), Ioan Tocoae (1826-1829). În perioada 1829-1848 parohia este administrată de preotul Ioan Sinai. După el a urmat în perioada 1860-1861 Aron Chirtop, apoi a servit Ion Popoviciu (1861 -1862). În 26 octombrie 1862 a fost numit ca preot Iacob Bologa, nepot de frate al consilierului Iacob Bologa. Acesta a fost primul preot născut în sat. În ziua de 14 octombrie 1895 a fost numit ca preot Florian Bologa, fiul preotului Iacob Bologa. Acesta avea 22 de ani. Sub păstorirea lui lungă (1895-1945) s-au înfiinţat numeroase fonduri şi societăţi pentru înfrumuseţarea bisericii, precum şi un fond pentru edificarea unei noi biserici. După păstorirea preotului Florian Bologa, în Parohia Marpod sunt aminţiţi următorii preoţi: Nichifor Toader, Octavian Stoian, Pompei Trif, Cornel Hațegan, Buruiană Gheorghe Bândea Valer, Stănilă Valer, Ioan Fulea, Niculae Păcurar, Aurel Chirilă, Constantin Pintesu. La 19 iulie 1977 este numit preot pentru Parohia Marpod și filia Țichindeal preotul Moise Rusu, care s-a ocupat de parohie până în noiembrie 2012, când s-a retras la pensie.

Sursa: Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania