Biserica din Șirnea, județul Brașov, a fost resfințită

1120

Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Șirnea, județul Brașov, a fost resfințită sâmbătă, 22 septembrie, de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, alături de un sobor de preoți și diaconi. Credincioșii din sat au îmbrăcat hainele populare în această zi de sărbătoare pentru a-și întâmpina ierarhul și pentru a-i primi cu ospitalitate pe fii satului și pe toți cei veniți să primească binecuvântare arhierească.

Biserica din primul sat turistic din România a fost ridicată în perioada 1893-1894 de cele 300 de familii de atunci și a fost pictat în 1923 de pictorul Ioan Dogărescu din București. În perioada 2009-2018 au fost efectuate mai multe lucrări de renovare și de înfrumusețare a locașului de cult, amintind aici repictarea la interior, schimbarea inconostasului și a stranelor. Lucrările au fost coordonate de preotul Lucian Aghiniței (2009-2016) și de actualul paroh Ionel Eduard Scorțea (2016-2018), cu sprijinul autorităților locale și județene și al celor 50 de familii rămase în Șirnea.

IPS Mitropolit Laurențiu a târnosit locașul de cult cu Sfântul și Marele Mir și cu apă sfințită, a refăcut Sfânta Masă și a sfințit pictura și iconostasul. Tot în această zi, Părintele Mitropolit a sfințit și o troiță nouă ridicată în fața locașului de cult.

Har și sfințenie

După slujba de sfințire a urmat Sfânta Liturghie. În soborul slujitor s-au aflat protopopul de Brașov, Dănuț-Gheorghe Benga, protopopul de Bran-Zărnești, Gheorghe Colțea, parohul Ionel Eduard Scorțea și alți slujitori ai sfintelor altare din parohiile din ținutul Branului. În cadrul Sfintei Liturghii teologul Mihai Diaconescu a fost hirotonit diacon.

În cuvântul de învățătură IPS Mitropolit Laurențiu a vorbit credincioșilor despre însemnătatea sfințirii unei biserici și i-a felicitat pentru atașamentul lor față de Biserica străbună.

„Am invocat harul Duhului Sfânt să facă din locul acesta un altar sfânt, un jertfelnic sfânt, ca de fiecare dată când preotul dumneavoastră săvârșește Sfânta Liturghie să vă pomenească pe toți, să se roage pentru toți și să reverse Dumnezeu harul asupra noastră pentru că avem multă nevoie. Suntem flămânzi și însetați după Dumnezeu și după bine, după liniștea sufletească și după toate cele pe care ne dorim să le avem în viața noastră și pentru care ne-am rugat astăzi”, a spus ierarhul.

Părintele paroh Ionel Eduard Scorțea a mulțumit tuturor celor care l-au sprijinit în finalizarea lucrărilor de renovare a bisericii din sat și i-a oferit ierarhului o icoană, în semn de prețuire pentru binecuvântarea adusă peste comunitate.

Adunarea parohială și Consiliul parohial, precum și mai mulți binefăcători au primit acte de cinstire din partea Părintelui Mitropolit. De asemenea, părintele paroh a fost hirotesit iconom.

La final credincioșii prezenți au avut posibilitatea să intre în Sfântul Altar pentru a se închina și au cinstit capul Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, adus într-o raclă de la Catedrala mitropolitană din Sibiu.