Biserica Parohiei Jina 3 a fost sfințită

849

La praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului mulțimi de credincioși au participat la sfințirea bisericii Parohiei Jina 3, județul Sibiu. Locașul de cult ridicat într-o zonă locuită de așa-numiții „băieși”, foști mineri din Munții Apuseni veniți la Jina în urmă cu peste 200 de ani, a fost sfințit de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, alături de ierarh fiind un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte protopopul de Săliște, Petru-Toader Damian, preoții slujitori în localitatea Jina și alți slujitori ai sfintelor altare. Noua biserică din Jina ridicată în ultimii trei ani a primit ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae și a Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei.

După slujba de târnosire ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie la noul altar sfințit. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul „Anatoly” din Brașov.

Credincioșii prezenți în număr mare la sărbătoarea din Jina au avut posibilitatea să asculte cuvântul de învățătură al ierarhului și la final să intre în sfântul altar pentru a se închina.

„În această localitate au existat două biserici și o mănăstire, una dintre biserici fiind mare, de tip catedrală, situată în centrul Mărginimii Sibiului. Biserica veche este monument istoric, iar mănăstirea ridicată în Măgura Jinei este închinată Maicii Domnului. A existat, însă, un cartier mare, o parte a acestei localități care n-a avut biserică și prin stăruința noului preot paroh Ioan Maniu Negrilă, în câțiva ani s-a ridicat această biserică. Un sprijin deosebit l-a oferit întreaga comunitate locală, Primăria Jina în mod special și toți credincioșii. Iată că astăzi la această sărbătoare a Intrării Maicii Domnului în Biserică am intrat și noi în această nouă biserică, sfințind Sfânta Masă. Rămâne ca biserica să fie împodobită cu pictură, dar astăzi ea a fost frumos împodobită de prezența numeroasă a credincioșilor”, a spus ierarhul.

Pentru activitatea pastoral-misionară de până acum preotul paroh Ioan Maniu Negrilă a fost hirotonit iconom, iar mai mulți binefăcători au primit acte de cinstire.