Biserica „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Sibiu a fost sfințită

1001

Duminica Tuturor Sfinților din acest an a adus binecuvântare peste cartierul Vasile Aaron din Sibiu. Biserica „Sfântul Prooroc Ilie” ridicată în acest cartier sibian a fost târnosită de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte consilierul cultural eparhial, pr. lect. univ. dr. Emanuel Tăvală, cei trei preoți ai bisericii, părintele Vasile Muntean, părintele Marcel Feiereis și părintele Ioan Stancu, precum și alți slujitori ai sfintelor altare.

Credincioșii din cele trei parohii arondate bisericii, dar și din alte comunități parohiale din Sibiu și împrejurimi, au participat în număr mare la această sărbătoare deosebită, ziua în care anii de trudă a preoților și enoriașilor de aici au fost răsplătiți prin târnosirea locașului de cult. Mulți dintre credincioșii prezenți au îmbrăcat ii sau costume populare, urmând îndemnul IPS Mitropolit Laurențiu ca în această duminică declarată Ziua Portului Tradițional în Arhiepiscopia Sibiului să ne aducem aminte de sfințenia și frumusețea unică a straielor moștenite de la înaintașii noștri.

Părintele Mitropolit a târnosit biserica prin ungere cu Sfântul și Marele Mir și prin stropire cu apă sfințită, iar la interior a săvârșit rânduiala sfințirii și înveșmântării Sfintei Mese, sfințirea icoanelor de pe catapeteasmă și a picturii.

La finalul slujbei de sfințire ierarhul a explicat credincioșilor rânduiala sfințirii unei biserici.

Sfințenia ocrotitoare

Sfânta Liturghie a fost oficiată la altarul nou-sfințit. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Timotei Popovici” a Catedralei mitropolitane din Sibiu, dirijată de pr. lect. univ. dr. Dan-Alexandru Streza.

În cuvântul de învățătură IPS Mitropolit Laurențiu le-a vorbit credincioșilor despre Duminica Tuturor Sfinților și despre învățăturile Evangheliei citite la Sfânta Liturghie.

„Mereu Biserica, o instituție vie, dă sfinți, adică recunoaște pe sfinții lui Dumnezeu pe care îi avem în istoria Bisericii, așa cum am avut și noi ocazia de a-l recunoaște pe Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, un sfânt ocrotitor care a îndurat supărări și asupriri de pretutindeni multe pentru a ține Biserica lui Hristos. (…) Duminica Tuturor Sfinților are o pericopă evanghelică citită astăzi care ne cheamă pe noi să fim următori ai sfinților și mărturisitori”, a subliniat ierarhul.

Părintele Vasile Muntean a fost hirotesit la final iconom stavrofor, iar părintele Marcel Feiereis și părintele Ioan Stancu au fost hirotesiți iconomi. Ctitorii și binefăcătorii locașului de cult au primit din partea ierarhului acte de cinstire.

La final, credincioșii au avut posibilitatea să intre în Sfântul Altar pentru a se închina.

Biserica „Sfântul Prooroc Ilie” din Sibiu a fost ridicată în perioada 2000-2004, într-un loc unde nu exista biserică aproape de blocurile din acest cartier. În anul finalizării construcției a fost săvârșită slujba de binecuvântare, iar din anul 2013 au început lucrările de pictură și de înfrumusețare.