„Bursele brâncovenești” la Biserica „Sfântul Nicolae” din Făgăraș

578

Biserica brâncovenească „Sfântul Nicolae” din Făgăraș, județul Brașov, și-a sărbătorit ctitorii ocrotitori vineri, 16 august. Împreuna-rugăciune prilejuită de Sfinții Martiri Brâncoveni a început încă în seara din ajun, cu slujba Privegherii. Atmosfera tainică a lăcașului de patrimoniu a fost completată armonios în timpul Vecerniei cu Litie și Utreniei de către grupul psaltic Heruvikon, condus de profesorul Claudiu Buitan.

În ziua Sfinților, slujba a continuat cu Acatistul și Sfânta Liturghie, unde răspunsurile la strană au fost date de grupul vocal de tineri „Brâncovenii” al Asociației Doamna Maria Brâncoveanu. Un moment special de evocare a fost interpretarea Baladei Sfinților Brâncoveni, când tinerilor din cor li s-a alăturat și o parte din soborul preoților slujitori.

În cuvântul de învățătură, pr. paroh Marius Corlean a vorbit despre recunoștința pe care o datorăm familiei Brâncoveanu, care a avut un rol esențial în cultura românească în general, dar și în viața Ortodoxiei din Țara Făgărașului în mod special. Patrimoniul cultural brâncovenesc are o valoare internațională, iar Făgărașul are șansa să dețină o piesă importantă a acestuia: Biserica „Sfântul Nicolae”, ridicată de voievodul martir în 1697-1698.

Slujba a continuat cu săvârșirea Parastasului pentru ctitorii consemnați în pomelnicul istoric care se păstrează de la construirea bisericii, împreună cu tot neamul lor cel adormit.

Burse de studiu pentru liceeni și studenți

La finalul Sfintei Liturghii, pr. paroh Ioan Paroș a prezentat în fața comunității prezente lansarea proiectului „Bursele brâncovenești”. Acesta are ca obiective: încurajarea performanței; sprijinirea elevilor de liceu/studenților cu rezultate școlare bune dar posibilități financiare reduse; construirea unei rețele de sprijin pentru tinerii comunității, în cadrul căreia aceștia să se simtă încurajați să își dezvolte abilitățile, să investească în pregătirea lor profesională și să se implice activ în viața comunității.

Detaliile despre fondul de burse, modalitatea de acordare și actele necesare au fost publicate pe site-ul bisericii:

https://bisericabrancoveanu.wordpress.com/2019/08/16/bursele-brancovenesti-pentru-elevi-de-liceu-scoala-postliceala-si-studenti/

Autor: Natalia Corlean