Curs de greacă veche la Sibiu

368

În perioada 9-21 septembrie, a avut loc la Sibiu un curs intensiv de limba greacă veche, adresat unei categorii largi de cursanți, în special studenți de teologie, filosofie, istorie etc. Limba de predare a fost limba engleză, la curs înscriindu-se studenți din Bolivia, Chile, Columbia, Anglia, Finlanda, Rusia, Turcia, cei mai mulți dintre aceștia fiind înscriși la programe de studii în Germania, Anglia, Statele Unite, dar și din România.

Cursul a fost organizat de Institutul de Studii Ecumenice din Sibiu, în parteneriat cu Fundația „Humanitas Christiana” din București, la inițiativa Centrului pentru Filosofie și Studii Religioase, acesta reprezentând o nouă direcție din cadrul Institutului amintit, coordonată de Florin George Călian și Sebastian Mateiescu. 

Cursurile au fost predate de doi profesori clasiciști: Antoaneta Sabău, reprezentând Institutul Ecumenic din Sibiu, a asigurat cursurile pentru începători, în timp ce Octavian Gordon, lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul din Bucureşti, a predat la grupa de intermediari.

Aceasta este prima școală de limbi clasice organizată de către Institutul de Studii Ecumenice; intenția Centrului amintit este de a face o tradiție din cursurile de limbi-sursă, pregătind pentru vara următoare cursuri de slavonă, latină și coptă. Școala poartă numele unui dintre cei mai importanți filologi români: Profesor Dan Slușanschi, născut la Sibiu, în 1943, în timp ce familia acestuia era refugiată din Bucovina. Denumirea generică a școlii este „Dan Slușanschi School for Classical and Oriental Languages”.