„Colind de Moş Nicolae”, la a 11-a ediție în Cisnădie, județul Sibiu

398

Corul tinerilor Bisericii „Sfântul Nicolae” din orașul Cisnădie, județul Sibiu, format din 40 de tineri, a organizat a 11-a ediție a „Colindului de Moş Nicolae”. Pe 5 decembrie, corul a colindat la Seviş, unde 50 de copii sărmani au primit bucuria darurilor, iar pe 6 decembrie, tinerii au colindat la Biserica „Sfântul Nicolae” din Cisnădie unde au participat 650 copii de la Grădinițele nr 1, 3 și 4 de la Școlile nr.2  și nr. 3, de la Liceul „Gustav Gundish” din Cisnădie, corul copiilor Bisericii „Sfântul Nicolae”, corul de copii de la Așezământul „Moștenitorii Ortodoxiei” al Bisericii „Sfânta Treime” din Cisnădie, coordonat de pr. Cătălin Crișan, corul copiilor Bisericii Evanghelice din Cisnădie, corurile Asociațiilor „Speranță şi Zâmbet” și „Arca lui Noe” din Cisnădie și colindătorii părintelui Bogdan Taifas Bogdan din Veștem.

Ineditul acestei ediții a fost intonarea, pe lângă colinde, a unor cântece patriotice, cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de la Marea Unire din 1 decembrie 1918.

„Mulțumim tuturor celor implicați, mai ales preoților Cătălin Crișan, Ștefan Scarlat, Bogdan Taifas Bogdan și Bogdan Roman, cadrelor didactice implicate dar și coordonatorilor de coruri. Cisnădia trăiește, Cisnădia colindă, colind din suflet de copil. Pe lângă cele 700 de pachete pe care le-am împărțit sperăm că am dăruit și zâmbete şi bucurie”, ne-a spus pr. Laurențiu Broscățeanu de la Biserica „Sfântul Nicolae” din Cisnădie.

Alături de preotul Laurențiu Broscățeanu au fost în organizarea evenimentului preotul Nicolae Vintilă de la aceeași biserică și Ramona Broscășeanu, coordonatoarea corului de la acest locaș de cult și cei 40 tineri membri ai corului.