Concert al Corului “Concentus” la Ghimbav

1748

Sâmbătă, 7 mai, la Biserica “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din oraşul Ghimbav, judeţul Braşov,  a avut loc concertul de Paști al Corului mixt de Cameră “Concentus” al Centrului Cultural “Reduta” din Brașov. Înființat în anul 1997 de Marius Modiga, care este și în momentul actual dirijorul corului, și Radu Noaghiu, absolvenți ai Facultății de Muzică de la Brașov, promoția 1996, corul mixt de cameră “Concentus” este un nume de referință pentru cultura brașoveană. Cu numeroase participări la festivaluri naționale și internaționale, acesta a adunat peste o sută cincizeci de voci masculine și feminine de la înființare până astăzi. Concentus a câștigat trofee și premii la Orăștie, Lugoj, Sfântu Gheorghe, în țară, dar și la Festivalul Internațional din Llangollen, Țara Galilor (2005), cel de la Cantonigros, Spania (2012, trofeul festivalului) sau în Statele Unite ale Americii (premiul I la categoria cor mixt).  Astăzi, din corul Centrului Cultural Reduta din Brașov fac parte și preotul paroh Daniel Puia Dumitrescu din Ghimbav şi doamna preoteasă.

În prezentarea programului acestui concert, părintele Daniel Puia Dumitrescu a vorbit despre intenția de la care a pornit totul, aceea de a face o trecere muzicală de la tensiunea Săptămânii Patimilor la explozia de bucurie adusă de Înviere, în Săptămâna Luminată. Astfel, prima parte a constat în piese precum “Cămara Ta, Mântuitorule”, “Antifonul I”, “Cuvine-se cu adevărat”, “Pre Tine Te lăudăm” sau “Și era la ora a șasea”, din repertoriul religios al corului. A doua parte a adus înaintea publicului din Ghimbav piese de muzică populară românească, dintre care amintim “Ileana”, “Rondo popular”, “Mă luai, luai”, “Mărită-ți, babo, fata”, “Iac-așa” sau “Horă și joc din Banat”. Bucuria locuitorilor din Ghimbav a fost exprimată prin cuvântul din finalul concertului susținut de părintele Călin Constantin Comșa, dar și de gestul frumos al primarului Dorel Toma, care a oferit câte un buchet de flori tuturor doamnelor și domnișoarelor membre ale Concentus-ului.

 

Autor: Alida Puia Dumitrescu