Concert de colinde la Catedrala mitropolitană din Sibiu

756

Patru coruri din Sibiu au concertat joi, 19 decembrie, la Catedrala mitropolitană din Sibiu, în prezența Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a slujitorilor Catedralei și a unui public numeros. Colindele tradiționale, interpretate armonios și cântări din imnografia specifică praznicului Nașterii Domnului au încântat participanții la ceea ce este tradiționalul concert de colinde al studenților Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu. Pe lângă corul studenților dirijat de pr. lect. univ. dr. Sorin Dobre, au mai cântat Corul academic al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, dirijat de pr. lect. univ. dr. Sorin Dobre, Corul Secției de Muzică a Facultății de Teologie din Sibiu, dirijat de prof. dr. Constantin Nicoară și de pr. lect. univ. dr. Dan Alexandru Streza și Corala „Șaguniana” a preoților din Sibiu, dirijată de pr. Alexandru Szasz.

„Vacanța care urmează să vă fie o perioadă nu de relaxare, așa cum v-ați așteptat, ci de activitate în parohiile voastre, să-i bucurați pe părinții voștri, pe preoții din parohiile voastre și pe credincioșii care așteaptă de la voi ceva încă de acum, când sunteți pe băncile școlii. Vă felicităm pentru modul extraordinar de a vă prezenta la concertul de colinde și îi binecuvântăm pe profesorii îndrumători și pe ceilalți profesori. Mulțumim tuturor celor care au participat la acest concert și vă îndemnăm să preluați această bucurie în casele și familiile dumneavoastră și să o înnoim în ziua de Crăciun ”, a spus ierarhul la finalul concertului.

Duminică, 22 decembrie, de la ora 18.00, Corala „Timotei Popovici” va susține tradiționalul concert de colinde dinaintea Crăciunului.