Concurs local de bătut toaca în orașul Victoria, județul Brașov

311

Parohia Victoria 2, județul Brașov, a organizat recent a 24-a ediţie a Concursului local de bătut toaca. La această ediție a concursului au participat aproximativ 20 de copii, cu vârste între 5 şi 14 ani, iar câștigătorii premiului I vor avea ocazia să-şi demonstreze măiestria şi talentul la Festivalul Internaţional de Toacă şi de Clopote, organizat în luna iulie la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din orașul Victoria.

Fiecare concurent a primit o diplomă de participare, iconițe și dulciuri.

Preotul Paroh Daniel Smădu a mulțumit celor prezenți și a remarcat că această ediţie a concursului „a adus multă bucurie în sufletele tinere ale copiilor, care prin trăirea lor religioasă duc mai departe obiceiurile şi tradiţiile noastre străbune și totodată arată că vor fi credincioşi de nădejde ai Bisericii noastre Ortodoxe, mai cu seamă în acest an dedicat valorilor și tradițiilor satului românesc”.

Pe lângă acest concurs local de bătut toaca, Parohia Victoria 2 a vizitat 50 de familii nevoiașe din comunitate și le-a oferit cozonac, ouă si vin.

Toate aceste activităţi au fost posibile datorită implicării oamenilor cu suflet mare în viaţa Bisericii.