Conferinţă a preoţilor de caritate din Braşov

871

La Biblioteca “Sfinţii Trei Ierarhi” din Brașov a avut loc luni, 21 martie, a treia ediţie a conferinței preoților de caritate din oraş, conferinţă intitulată  “Slujindu-L pe Hristos şi pe aproapele nostru”. Ca și la alte întâlniri, lectorii conferinţei au fost medicii Jane și Daniel Hinshaw. Tema întâlnirii din acest an a conferinţei organizate prin Protopopiatul Braşov a fost “Provocări ale Pastorației celor bolnavi”. Au fost trei sesiuni interdisciplinare dinamizate de excelenta pregătire academică a oaspeților americani. Experiența lor a impulsionat auditoriul pentru o perspectivă și mai aplicată asupra acestei delicate slujiri: pastorația celor bolnavilor, a familiei aflată în dificultate și a personalului spitalicesc.

Autor: Pr. Cosmin Irimie