Conferință la Sibiu despre duminicile Triodului

1071

La Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Sibiu a avut loc în a doua duminică a Postului Mare o conferință duhovnicească intitulată „Pelerini cu Hristos spre Înviere. Lumina Taborului-prevestirea Luminii Învierii”. Conferința a fost susținută de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.

La conferința duhovnicească au participat numeroși credincioși din comunitățile parohiale arondate bisericii amintite, dar și numeroși preoți și invitați. Îi amintim aici pe decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifăr, consilierul administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Ciprian Cândea, consilierul cultual eparhial și paroh al bisericii, pr. lect. univ. dr. Emanuel Tăvală, consilierul social eparhial, pr. Adrian Roman, protopopul de Sibiu, Ioan Coșa, protopopul de Mediaș, Ovidiu Găban și alți slujitori ai sfintelor altare.

În debutul serii, părintele Emanuel Tăvală a vorbit despre seria de conferințe duhovnicești din acest post organizată la biserica sibiană, ca o reînnodare a unei vechi tradiții.

„Șirul conferințelor duhovnicești din perioada Postului Mare începe aici, într-o biserică de care se leagă o istorie mai îndelungată pentru că începuturile parohiei din cartierul Trei Stejari sunt date de conferințele susținute de profesorii de la Facultatea de Teologie Ortodoxă și de consilieri eparhiali, în după-amiezele zilelor de duminică”, a spus pr. Emanuel Tăvală.

A urmat apoi prezentarea celor două volume ale lucrării „Din exilul păcatului la Masa Împărăției” scrise de IPS Mitropolit Laurențiu și apărute la Editura Andreiana a Arhiepiscopiei Sibiului. Prezentarea a fost făcută de părintele decan Nicolae Chifăr.

„La început de lună a darurilor iată că Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit ne-a dăruit aceste două volume, un dar de mare preț pentru viața noastră duhovnicească, pentru urcușul nostru duhovnicesc spre Înviere. Este un dar pentru care vrem să-i mulțumim foarte mult, este un dar pe care l-a pregătit cu multă sârguință, cu multă dragoste, cu multă responsabilitate pentru ca fiecare să găsim în aceste două volume hrană duhovnicească pentru urcușul nostru spre Înviere”, a subliniat părintele decan.

Teologia mântuirii

În prelegerea sa, IPS Mitropolit Laurențiu a explicat înțelesurile duhovnicești ale fiecărei duminici din timpul Triodului și i-a îndemnat pe credincioși să aprofundeze aceste tematici și să se apropie cât mai mult de Tainele Bisericii.

„Teologia mântuirii nu este ceva special pentru preoți și teologi, ci pentru toți oamenii. Toți putem să înțelegem la nivelul nostru de percepere că există o iubire nemărginită a lui Dumnezeu care ne cuprinde, că în fiecare clipă a vieții noastre nici un fir de păr din capul nostru nu se schimbă fără voia lui Dumnezeu, că orice facem este un dar de la Dumnezeu pe care El ni l-a rânduit și am participat și noi. Această coparticipare se întregește prin conlucrarea noastră cu harul, o lucrare de sinergism. Fără harul lui Dumnezeu nu ne putem mântui. Harul este puterea dumnezeiască pe care ne-o trimite Fiul de la Duhul Sfânt pentru ca să lucreze și să schimbe viața noastră. Cum se schimbă viața noastră? Este foarte important să ne păstrăm credința smerită, într-o rugăciune smerită, cu conștiința că ne-a rânduit Dumnezeu să avem cel mai de preț lucru: împăcare, mulțumire. Să fim recunoscători, mulțumitori lui Dumnezeu pentru toate clipele vieții noastre pe care El ni le-a rânduit. Să-I mulțumim și pentru încercări, pentru că fiecare încercare este urmată de o biruință”, a spus ierarhul.

După conferință, pr. conf. univ. Mircea Ielciu, paroh al bisericii, i-a mulțumit ierarhului pentru învățăturile prezentate și pentru binecuvântarea adusă peste credincioșii locașului de cult.

La final, credincioșii au avut posibilitatea să primească autografe din partea Părintelui Mitropolit pe cărțile achiziționate cu această ocazie.