Consfătuirea profesorilor de Religie din județul Sibiu

670

În Aula „Mitropolit Ioan Mețianu” a Facultăţii de Teologie „Sfântul Andrei Şaguna” a avut loc miercuri, 13 septembrie, consfătuirea anuală a profesorilor de Religie din judeţul Sibiu. Întâlnirea a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.

Ca la fiecare început de an școlar, dascălii de Religie din județul Sibiu participă la consfătuirea anuală din cetatea transilvană, unde se prezintă rezultatele din anul școlar precedent și se discută diferite lucruri legate de activitățile din perioada următoare. La consfătuirea din acest an, alături de IPS Mitropolit Laurențiu s-au aflat inspectorul de Religie al județului Sibiu, prof. Gabriela Frăţilă și inspectorul pentru învățământ din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, dr. Sorin Joantă.

La începutul consfătuirii, insp. Gabriela Frățilă a prezentat un raport referitor la activitatea dascălilor de Religie în anul şcolar trecut, subliniind rezultatele foarte bune ale elevilor la olimpiadele şi concursurile de profil, dar şi pregătirea bună a profesorilor care au susţinut examene de titularizare, definitivat şi grade didactice.

Educație deplină

În cadrul întâlnirii, IPS Mitropolit Laurenţiu le-a mulţumit profesorilor pentru devotamentul dovedit în misiunea lor de a face educaţie religioasă în rândul elevilor.

„Odată cu bucuria pe care o am să vă revăd pe toți, vreau să vă transmit și prețuirea mea, pentru că majoritatea covârșitoare dintre dumneavoastră ați studiat la Facultatea de Teologie din Sibiu. Și dacă ne bucurăm că facultatea noastră a dat roade bune, ne bucurăm acum și de roadele pe care le aduceți în cadrul școlilor noastre față de care avem o grijă permanentă pentru educația deplină a tinerilor, atât din punct de vedere intelectual, cât și din punct de vedere spiritual. Se cuvine la început de an școlar să fiți încredințați că vă vom asculta de fiecare dată doleanțele și grijile pe care le aveți și mai ales ne vom bucura în mod deosebit dacă veniți cu propuneri noi, cu lucruri ce pot să dea o notă specifică învățământului religios”, a subliniat IPS Mitropolit.

Profesorii de religie din Arhiepiscopia Sibiului se întâlnesc periodic pentru a discuta cele mai noi probleme şi provocări din anul şcolar, pentru ca activitatea lor  didactică să fie una de calitate.

În cadrul întâlnirii au fost discutate și alte probleme administrative, cea mai importantă fiind legată de pregătirea întâlnirii tinerilor ortodocși ce va avea loc anul viitor la Sibiu în perioada 6-9 septembrie.