Copiii din Ernea, județul Sibiu, au confecționat mărțișoare în cadrul unui atelier de creație

524

Un grup de copii din Parohia Ernea, Protopopiatul Mediaș, județul Sibiu, a participat la un atelier de creație unde au confecționat 280 de mărțișoare. Creațiile copiilor din Ernea au fost expuse duminică, 26 februarie, în biserica parohială din sat pentru a fi cumpărate de cei care doresc să ofere persoanelor dragi un mărțișor de 1 martie.

„Primăvara ne bate la ușă, astfel încât am decis să ne apucăm de făcut mărțișoare, la fel ca și în anii precedenți. M-am bucurat să văd copiii din sat venind în număr mare la atelierul de mărțișoare. Lucrând cu atenție și povestind unii cu alții, a trecut timpul ca în zbor. La sfârșit nu ne-a venit să credem că sunt terminate 280 de mărțișoare, toate deosebite. Copiii au avut posibilitatea să își dezvolte ideile artistice creându-și fiecare propriile mărțișoare. S-a lucrat cu mult drag şi creativitate iar copiii au avut conștiința că lucrează pentru mamele şi bunicile lor. Atmosfera acestor întâlniri a fost una de bucurie, entuziasm, speranță și bineînțeles gălăgie”, ne-a spus parohul de la Ernea, Marius Drăghici.

 Suma obţinută din vânzarea mărțișoarelor va fi folosită  de Parohia Ernea pentru a organiza o excursie la care vor participa toți copiii implicați în acest proiect.