Credincioși din Cisnădie, pelerini în Grecia și Bulgaria

694

La sfârșitul lunii august, 40 de credincioși din orașul Cisnădie, județul Sibiu, împreună cu preoții Ștefan Scarlat și Nicolae Vintilă, au participat la un pelerinaj în Grecia și Bulgaria, la inițiativa preotului Laurentiu Broscățeanu, prin Centrul de Pelerinaje din Sibiu al Agenției „Basilica Travel” a Patriarhiei Române. Pelerinilor din Cisnădie li s-au alăturat preotul Florin Păun cu soția din Găești-Târgoviște și preotul Radu Staniș cu soția și șase credincioși din Beiuș. Pelerinii au poposit la Porto Lagos (unde se află icoana „Pantanassa”); Tesalonic (Biserica „Sfântul Dimitrie” unde se află moaștele Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de mir, Sf. Anisia, Sf. Grigorie Alesis; Biserica „Sf. Teodora”  (unde se află moaștele Sf. David și Sf. Teodora); Biserica „Sf. Sofia” (unde sunt moaștele Sf. Vasile al Tesalonicului); Catedrala Mitropolitană (unde sunt moaștele Sf. Grigorie de Palama; Mănăstirea „Sf. Paraschevi” (unde se află moaștele Sf. Paraschevi și icoana făcătoare de minuni; Meteora (Biserica „Sf. Ștefan” unde se află moaștele Sf. Haralambie); Marele Meteor (unde sunt moaștele Sf. Ioasaf, Sf. Atanasie și Sf. Pavel); Biserica „Sf. Varlaam” (unde se află o părticică din Sfânta Cruce, moaștele Sf. Pantelimon, Sf. Nestor, Sf. Varlaam și Sf. Nectarie-ultimii doi ctitori); insula Eghina-Sf. Nectarie; Nea Makri-Sf. Efrem cel Nou; Areopagul și Acropole; Insula Evia-Sf. Ioan Rusu; Kato Xenia (unde sunt moaștele Sf. Stelian, Sf. Gherasim, Sf Pantelimon, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului-Panaghia Xenia-străina și Brâul Maicii Domnului; Mănăstirea Rila cu moaștele Sf. Ioan de Rila (Bulgaria).