Credinţa

CREDINŢĂ (lat. credo,-ere = a crede, a se încredinţa) — în sens religios înseamnă con­vingere absolută despre existenţa lui Dum­nezeu, încredere în El; credinţa se arată prin mărturisirea lui Dumnezeu şi împlinirea poruncilor Lui: Credinţa (ή πίστις — i pistis), spune Sf. Apostol Pavel: „este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute… prin credinţă înţelegem că s-au întemeiat veacurile prin cuvântul lui Dumnezeu, de s-au făcut din nimic cele ce se văd” (Evr. 11, 1 şi 3). Credinţa stă la temelia Bisericii şi a mântuirii omului: „Că de vei mărturisi cu gura ta că lisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a Înviat pe El din morţi, te vei mântui… Căci: «Oricine va chema numele Domnului se va mântui». Dar cum vor chema numele Aceluia în Care încă n-au crezut?” (Romani 10, 9 şi 13-14). „Credinţa este o putere de legătură care înfăptuieşte unirea desăvârşită, nemijlocită şi mai presus de fire a celui ce crede, cu Dumnezeu cel crezut… Credinţa este o cunoştinţă (cunoaştere) ce nu se poate dovedi. Iar dacă… nu se poate dovedi (explica), atunci credinţa este o legătură mai presus de fire, prin care, în chip neştiut şi indemonstrabil, ne unim cu Dumnezeu într-o unire mai presus de înţelegere „, aşa defineşte credinţa unul din marii părinţi ai Bisericii, Sf. Maxim Mărturisitorul (v. Filocalia, vol. ΙII, 1948,p. 118-

Sursa: Pr. Prof. Ene Branişte, Prof. Ecaterina Branişte, „Dicţionar de cunoştinţe religioase”, Editura „Andreiana”, Sibiu, 2010.