Daruri pentru 80 de bătrâni din cartierul sibian Hipodrom

764

Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Sibiu a organizat joi, 26 ianuarie, o activitate filantropică în cartierul Hipodrom. Activitatea a avut loc în cadrul proiectului intitulat „Şi bătrânii sunt ai noştri”, coordoonat la nivel național de Colegiul Economic „George Bariţiu” din Sibiu. Elevii de la cele două instituții de învățământ și părinţii acestora au pregătit 80 de pachete cu alimente pentru bătrânii singuri, bolnavi sau neajutoraţi din cartierul Hipodrom, identificați de preoţii parohi ai acestuia.

„Bucuria, emoţia şi atmosfera din şcoala a fost transmisă de elevi şi prin mesajele minunate, pline de sensibilitate pe care le-au citit în faţa bunicilor sau au împodobit cu ele darurile pregătite. Înmânarea pachetelor a fost precedată de un scurt interval  de socializare,  moment în care bătrânii au fost serviţi cu fructe, ciocolată, biscuiţi şi napolitane”, ne-a spus prof. Măriuca Neagu.

 Binecuvântare și filantropie

 Întâlnirea copiilor şi profesorilor coordonatori cu grupul de bătrâni a avut la biserica de lemn cu hramul Sfântul Mina din cartierul Hipodrom. Pachetele au fost oferite în prezenţa părintelui Vasile Dariciuc de la Departamentul de Tineret al Arhiepiscopiei Sibiului şi a preotului paroh Nicolae Neagu, care a dăruit tuturor celor prezenţi vin, ceai cald şi gogoşi.

Programul activităţii a început cu o rugăciune rostită de toţi cei prezenţi, urmat de cuvântul de binecuvântare al  părintelui Vasile Dariciuc.

„Cuvântul de învăţătură al preoţilor a fost de încurajare şi mângâiere pentru batrâni, iar  pentru elevi a fost un moment de bucurie şi emoţie. Preotul paroh Nicolae Neagu, gazda acestui eveniment, a mulţumit profesorilor coordonatori, elevilor şi părinţilor acestora,  în numele celor care au primit daruri şi le-a promis că sprjinul material şi moral va continua şi în viitor”, ne-a mai spus prof. Măriuca Neagu.

„Îmi amintesc când bunica îmi împletea cu flori părul şi eu nu ştiam cum să-i mai mulţumesc, dar bunica dorea să primească de la mine doar iubire. Era fericită să fiu sănătoasă şi altceva nu mai era important pentru ea.  Astăzi şi eu sunt fericită să-i spun ,,TE IUBESC!” (Cătană Cosmina, clasa a VI-a B)