Daruri pentru copiii din Bogatu Român

1532

Copiii de la Școala Generală cu clasele I-VIII din localitatea Bogatu Român, județul Sibiu, au primit recent vizita preotului paroh Sevastian Ghiorghiasa. Elevii au primit din partea Parohiei Bogatu Român alimente și iconițe, în cadrul unui proiect de prevenire a abandonului școlar și de sprijinire a familiilor din satul sibian. Activitatea a fost organizată cu sprijinul Departamentului de asistență socială din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, în cadrul campaniei de sprijinire a activităților educative din parohii.

„Am dorit să oferim copiilor din parohia noastră un mic dar, să le arătăm că suntem alături de ei și să îi încurajăm să învețe bine, să fie ascultători și să fie apropiați de Biserică și de cele sfinte. Le-am adus copiilor binecuvântare pentru a avea un an școlar cât mai bun, cu rezultate remarcabile la învățătură”, ne-a spus preotul paroh Sevastian Ghiorghiasa.

Activități cu tinerii din parohie

Activitatea filantropică a fost organizată în apropierea începutului de an școlar pentru a încuraja copiii să participe cu interes la cursurile de la instituția de învățământ din Bogatu Român. De altfel, copiii din localitate sunt în atenția parohiei și în cadrul altor proiecte educative sau socio-filantropice. Pe viitor, cei mici vor fi implicați în activitățile organizate de parohie pentru tinerii din localitate.

Autor: Ștefan Mărculeț