Daruri pentru o familie nevoiașă din Cheia, județul Brașov

4768

Parohia Cheia, Protopopiatul Bran-Zărnești, județul Brașov, a venit în sprijinul unei familii cu 10 copii și aflată în nevoi materiale. Această familie a primit prin bunăvoința doamnei Andreea Lăzărescu din București articole de îmbrăcăminte, produse alimentare, obiecte de uz casnic, produse de îngrijire personală și jucării. Aceste daruri au fost strânse de doamna Andreea Lăzărescu în urma unei colecte, pentru a fi dăruite semenilor aflați în nevoie.

„Darurile le-am oferit familiei Săfticu din zona Drumul Carului, parte a Parohiei Cheia, o familie cu 10 copii, cu vârste cuprinse între 2 și 20 de ani, o familie foarte harnică, care îngrijește o mică gospodărie în jurul casei și își susține copiii la școală și care a trecut de-a lungul timpului  și prin drama de a-și fi pierdut locuința  de două ori în urma unor incendii. Această familie este mai nevoiașă din cauza numărului mare de copii și a venitului foarte mic obținut prin  strădania tatălui, care lucrează ca cioban”, ne-a spus parohul de la Cheia, Daniel-Alexandru Colțea.

Recunoștință pentru binefăcători

Ajutoarele oferite sunt de mare ajutor acestei familii cu posibilități materiale reduse, iar pe viitor parohia va mai sprijini acești credincioși ai comunității și cu alte daruri.

„Această familie nu primește ajutor social din partea primăriei întrucât dețin gospodărie. Mama, împreună cu cei câțiva copii pe care i-am găsit acasă s-au bucurat nespus de darurile primite, m-au înconjurat cu privirile lor pline de dragoste și de recunoștință, au adus mulțumiri doamnei Andreea Lăzărescu, cea care a strâns aceste daruri și  L-au slăvit pe Dumnezeu, cel care le poartă de grijă și lucrează prin oameni”, ne-a spus mai spus părintele Daniel-Alexandru Colțea.