Diaconul Coresi, editor și traducător de cărți bisericești – mărturii din Șcheii Brașovului

102

Cea mai importantă personalitate a culturii din veacul al XVI-lea a fost diaconul Coresi, a cărui activitate editorială începe în limbă slavonă la Târgoviște sub îndrumarea lui Dimitrie Liubavici și din 1556 la Brașov începe editarea cărților în limbile slavă și română. 

Ne punem întrebarea dacă diaconul Coresi a fost doar tipograful cărților editate sau și traducătorul acestora. Descifrarea adevărului ne este permisă studiind cu atenție propriile mărturisiri ale lui Coresi, transmise prin prefețele și epilogurile cărților sale.

„Cu voia Tatălui şi cu sfinţenia Fiului şi cu ajutorul Sfântului Duh s-au scris această carte în zilele binecredinciosului şi de Hristos iubitorului, Io Alexandru voevod, mitropolit fiind preaosfinţitul chir Evtimie. Eu păcătosul diacon Coresi am scris această carte, împreună cu 5 ucenici. S-au început a scrie această carte în luna lui Iulie 12 zile şi s-au isprăvit în luna lui Decembrie 6 zile, în anul 7077 (1568)”, declara Diaconul Coresi în Sbornicul slavon, tipărit la Brașov în anul 1569. Deci „a scris această carte” timp de aproape şase luni și nu doar a tipărit-o, incluzând serviciul divin al sărbătorilor cu dată fixă (închinate Domnului Iisus Hristos, Maicii Domnului şi sfinţilor) până în luna august (inclusiv).

Cea mai complexă mărturisire ne-o oferă prefața Cazaniei a II-a „Evanghelia cu învățătură (1580-1581), care transmite cu transparenţă misiunea ortodoxă a cărţii pentru biserica creştină supusă marilor frământări cauzate de presiunile reformate din Transilvania, mai ales după sinodul de la Aiud (1556), când Dieta Țării desfiinţează Episcopia romano-catolică din Alba Iulia prin intervenţia autoritară a calvinilor protejaţi de Ioan Sigismund. Aflăm din textul prefeţei că este destinată pentru ca „în toate Dumineci a se ceti, aşidere şi la dumnezeeştile praznice şi la ale altor sfinţi, spre învăţătură creştinilor oameni“, fiind evident o carte de predici atât de necesară şi (mai ales) atunci când creştinul ortodox trebuia să conştientizeze semnificaţia mesajului creştin conform legii sale strămoşeşti.

Tipărită la Braşov, în perioada în care prinţ al Ardealului era unul din batoreşti – numit de Coresi „Batăru Criştovu”, cartea primeşte protecţia ortodoxă a arhiepiscopului Ghenadie al Ardealului „cârmuitoriu legiei strămoşeşti” cum se pronunţă Coresi – hirotonit la Târgovişte în 1579 (†1585) şi încuviinţarea judelui Lucaci Hirscher (numit de Coresi „Hrăjilu Lucaciu”), fără a cărui încuviinţare nu se putea face la Braşov nici măcar negustorie sau popas din partea vreunui cetăţean venit din altă parte, dar mai ales a unei tipografii.
Datorită acestor afirmaţii din prefaţa cărţii mai mulţi cercetători au pus cartea coresiană sub patronaj luteran, fără a remarca şi cel mai elementar aspect dogmatic al Trinităţii ortodoxe pus pe seama vorbelor judelui – „şi dediu – spune Hirscher – de le tipării în lauda Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfântu”. Este un argument în plus al preluării textului din izvorul slavon ortodox, cartea fiind găsită – după cum se specifică în continuare în Predolovie – „în Țara Rumânească, la arhimitropolitulu Serafimu, în cetate în Târgovişte” şi după ce „luminatulu mitropolitulu, marele Ghenadie, den tot ţinutul Ardealului şi alu Orăziei şi cu multu clirosu de preuţi cele trebuiia această carte… şi cu voia tuturoru acestora şi cu voia mitropolitului, marelui Serafimu”, cartea i se oferi diaconului Coresi, cu îngăduinţa judelui braşovean, autoritatea publică a Braşovului, Coresi „meşteru învăţatu într-acestu lucru care… o scoase (n.n. o tradusese) den cartea sârbească pre limba rumânească, împreună cu preuţii de la besereca Şcheiloru, de lângă cetatea Braşovului, anume popu Iane şi popa Mihai”.

Afirmaţiile confirmă pe deplin contribuţia concertată a celor doi ierarhi ortodocşi, Serafim al Țării Româneşti şi Ghenadie al Ardealului, precum şi opera de traducere a cărţii slave prin colaborarea diaconului Coresi cu cei doi protopopi ai bisericii din Şchei, Iane şi Mihai. Îl găsim aici pe Corsi nu numai în postura de „meşter învăţat” (departe de a fi un simplu tipograf), ci şi aceea de traducător, alături de preoţii amintiţi, întrucât actul de înlocuire a limbii slave de cult cu cea română putea declanşa chiar şi opoziţie din partea unor autorități teologice – aşa cum s-a întâmplat şi atunci când Metodiu şi Chiril înlocuia limba greacă cu cea slavonă, sau când Luther înlocuia limba latină cu limba germană. Mărturisirea din prefaţa cărţii preciza valoarea faptei lor: „Dereptu aceaia şi noi (n.n. diaconul Coresi şi protopopii Iane şi Mihai) carii ne-am truditu acicea, noi ne rugămu şi ne milcuimu fiecărora, care-i veţi ceti acicea sau veţi propovădui altora, sau veţi scrie dentru ea ceva şi unde veţi afla ceva neisprăvitu bine sau greşitu, iară voi dă dereptaţi, să nu blestemaţi…şi noi pentru rugăciunea voastră să ne spodobimu cu voi slăvindu Tatălu şi Fiulu şi Duhulu Sfântu, în veciia veacului. Aminu”.

Aceeași confirmare reiese și din Micul Octoih, pentru care se folosește un manuscris slavon copiat în Șchei de diacul Oprea: „eu, robul lui Hristos, Oprea logofătul şi diaconul Coresi ne-am trudit cu aceasta şi am tipărit (am scris) aceste cărţi la anul  4 zile, în oraşul Braşov. Şi era atunci, pe vremea aceea, în Ţara Ungurească (n.n. Ardeal) crăisa Isabela, fiul ei Iană şi craiul cel tânăr, fiul marelui Iană şi craiul şi în Ţara Românească era Pătraşco Voevod şi în Ţara Moldovei era Alexandru Voevod. Din porunca jupânului Hani şi Begner, judeţul Braşovului”.

De aici reiese că s-a tipărit din porunca judelui braşovean Johanes Benkner (autoritatea publică a Braşovului, fără a cărui înlesnire nu se putea tipări local nici o carte), când în Ţara Ungurească (Transilvania) era crăiasă Isabela cu fiul său Ianăş craiul „cel tânăr”, iar în Ţara Românească era Pătraşcu cel Bun şi în Moldova Alexandru Lăpuşneanu. Este evident adevărul că raza de interes pe care diaconul Coresi o destina cărţii sale, cuprindea întregul spaţiu românesc, iar patronajul domnilor de peste munţi asupra tiparului coresian nu poate fi ignorat.

Chiar dacă prezenţa diaconului Coresi la Braşov este confirmată doar de epilogurile şi predosloviile cărţilor sale, există la Braşov o deosebită documentaţie privind prezenţa, dar şi calitatea de tipograf şi stăpân al tiparului. Este vorba de „Procesul diaconului Coresi” din 19 iunie 1570. Cu câteva decenii în urmă, Friedrich Pall („Cu privire la activitatea de tipograf a lui Coresi – O ştire nouă”, în Studii şi Cercetări de Bibliologie, III, 1960, pp. 267-17) punea în circulaţie aceste documente care confirmau că „Laurenţius Fronius a ridicat pâră împotriva lui Coresi, tipograful român, din pricina unei tipografii şi a unei datorii. Domnii mei au făcut, deci, judecată, în această privinţă, astfel: Coresi să păstreze presa şi să plătească lui Laurenţiu datoriile cu alte bunuri, iar Toma să dea 12 florini”.

În acest caz, Coresi diaconul este patronul tiparului său şi nu Hirscher sau alt patrician, care ar fi fost implicat în proces în calitate de patron. Procesul cu Laurenţius Fronius nu poate fi înţeles decât ca un conflict de natură pecuniară, intervenind între cei doi în baza unui ajutor financiar pe care cel dintâi îl oferise tipografului Coresi.

Nu putem exclude gradul de rudenie dintre Laurenţius Fronius şi Matthias Fronius, care în 1583 tipăreşte în tipografia honteriană din Cetate două cărţi juridice. Întrucât, în hotărârea instanţei este implicat Toma, obligat să plătească 12 florini, de la sine se năştea întrebarea: cine este acest Toma? P.P. Panaitescu îl confundă cu popa Toma, una din personalităţile Şcheiului în perioada coresiană, preot la biserica din Şchei. Afirmaţia a atras pe bună dreptate replica lui Ion Gheţie, care remarcă faptul că nu este menţionată în proces calitatea de preot a lui Toma, presupunând că acest Toma este un locuitor luteran din cetate şi prin aceasta se aducea încă „un argument” al relaţiilor dintre tipografia luterană condusă de Nyro şi cea coresiană. Afirmaţiile sunt interzise de adevărul că Nyro n-a tipărit nici o carte pentru români, iar Toma este una din personalităţile Şcheiului, fapt confirmat de o însemnare descoperită pe manuscrisul unei Psaltiri din Şchei din veacul al XV-lea (Ms. 7): „Scris-am eu jupan Toma ot Braşov, sin (fiu) al Tomei diiac din Braşov, unchi popei Mihai”. Deci jupanul Toma este negustor şcheian, capabil a sprijini activitatea tipografică, cu atât mai mult cu cât făcea parte din familia colaboratorului coresian, protopopul Mihai, iar însemnarea este făcută pe un manuscris slav al Psaltirii, în condiţiile în care Coresi tipărea Psaltirea tocmai în anul procesului – 1570.

„Rumâneşte am scris acest Molitevnic”

Misiunea coresiană în marea operă de protejare a ortodoxiei românești se constată pe deplin în prefața Molitfelnicului din 1564: „Rumâneşte am scris acest Molitevnic cum să înţeleagă şi popa ce zice însuşu şi oamenii ce ascultă, că alte limbi înţeleg şi Dumnezeu aşa a fost lăsat şi prorocilor şi apostolilor să grăiască în limba cum înţeleg şi grăiesc oamenii. Hristos încă aşa ne învaţă (Matei 55). Înţelesaţi aceastea toate? Şi (Matei 60): Auziţi şi înţelegeţi! (Matei, 109) Cine ceteaşte să înţeleagă. Şi Pavel apostol, la Corint, 1 55, cum mai bine în besearecă cinci cuvinte a grăi cu înţeles, să înveţe şi alalţi, decât untunearec de cuvinte în limba striină. Şi cu adevăr zice cum în vânt grăiaşte popa când nu înţeleage au el, au oamenii. Încă şi păcat, cum zice şi Dumnezeu la Ishod, 20 de capete: Numele Domnului Dumnezeului tău să nu iai în deşert şi bine nu socotit în gura ta, că nebintăntuit nu veri fi. Fraţii miei popi, cu bun înţeles şi mare frică şi cinste pomeniţi numele Domnului! Nu boscorodiţi, că vă bate / pe / voi Domnul. Botezului cinul şi tipicul luat-am de la Ioan Botezătorul şi de la Hristos, de dascalul nostru şi de la apostoli, Mirul şi apa sfinţită, luminare ei n-au avut şi alte adausături. Cununia scris-am ceale cu înţeles, cum să lăcuiască bărbatul cu muiarea în frica lu Dumnezeu, nu se adune ca vite fără învăţătură. Jucărei şi încinsetura am mâhnit. Cuminecătura beteagilor, până vor mai învăţa, scris-am aşa cum şi popa să ştie ce dă şi beteagul ce ia, nu dând sfânta câinilor şi mărgăritarul porcilor (Matei 20). Letrughia cinul şi tipicul, luat-am de la meşterul şi de dascalul cel mare, Hristos (Matei 108, Marcu 64, Luca 109) şi de la apostoli (Danie(l) 6, Corint 48). Că leturghia n-au tocmit Hristos să fie slujba morţilor, ce viilor, să fie împreunare trupului şi sângelui Isus Histos, cum zice Pavel la Corint 145 (caută la Danie(l) 6). Trei lucrure au făcut apostolii în leturghie, că acolo easte aşa scris: era răbdi(nd) întru învăţătura apostolilor şi împreunare întru frâmtul pâineei şi întru rugăciuni. Petrecerea morţilor scris-am cu cinste să-l îngrupăm cel dus de lume, iară oameni care petrec, să învăţăm, dojenim şi la preveghetura ceasului morţiei să deşteptăm, că cum aflăm în Scriptura sfântă, după moarte morţilor nu putem folosi nemică, cum poţi vedea la Luca 53, Matei 104,69, Marcu 71, Luca 111, Ioan 16, la Corint 179, Gala(teni) 214. Cântece creştineşti am scos din Psalomi cu înţeles sau tâlc, că cu înţeles bun trebuiaşte a cânta, cum easte scris la Efes 229 la Cola(s)em 258, Corint 155, Psalom 88,109. Vecernie şi slujba de dămineaţă aveţi ca şi mainte. Fraţii, cântaţi şi nu ispitiţi, nu mâncaţi, nu bateţi joc de Dumnezeu şi de creştinătate proastă, ce, înţelegând, cu oamenii depreună, lăudaţi pre Dumnezeu şi rugaţi cum pre voi şi pre noi să înderepteze pre cale şi voia lui, cum să intrăm la împărăţia lui Dumnezeu, ce tu dă-ne noao Doamne! Amin”.

Lecturarea cu atenţie a prefeţei, convinge asupra impresionantei documentări pe care diaconul Coresi o întreprinde în spaţiul teologic al Bibliei, fără a trăda cu nimic ritul ortodox în favoarea reformei. Remarcăm responsabilitatea de pe poziţiile unui adevărat ierarh, faţă de practicarea exactă a cultului, fără abatere de la dogma creştină şi în acest sens propune consultarea multiplelor capitole din Noul Testament. Avem senzaţia unei precauţii în faţa influenţelor dogmatice pe care le promovau la acea dată cultele protestante din Transilvania (luteran, calvin, husit).

Precizările se repetă în epilogul Tetraeanghelului românesc din 1561 dovedind că traducerea acestei cărţi în limba română devine o necesitate pentru cultul ortodox, punând cuvintele sale pe seama autorităţii locale, judele Hans Benkner: „Cu vrerea Tatălui şi cu ajutoriul Fiului şi cu sfrăşitul Duhului Sfănt, în zilele Măriei lu Ianăş crai, eu jupănul Hanăş Begner de în Braşov am avut jelanie pentru sfentele cărţi creştineşti Tetraevanghel şi am scris aceste sfente cărţi de învăţătură să fie popilor rumâneşti să înţeleagă şi să înveţe rumânii cine-s creştini, cum grăiaşte şi sfăntul Pavel apostol cătră Corinteni 14 capete: în sfănta beserecă mai bine e a grăi cinci cuvinte cu înţeles decât 10 mie de cuvinte neînţelese în limbă striină. După aceia, vă rugăm toţi sfinţi părinţi, oare vlădici, oare episcopi, oare popi în cărora mănă va veni aciaste cărţi creştineşti, cum mainte să nu judece, neci să săduiască. Şi cu zisa jupănului Hanăş Begner, scris-am eu diiacon Coresi ot Trăgovişte şi Tudor diiac. Şi s-au tipărit în luna lu mai 3 zile şi s-au sfrăşit în luna lu ghenarie 30 zile, vă leato 7 mie 69 în cetate, în Braşov”.

Cât de explicit mărturisește diaconul Coresi misiunea sa de traducător și editor și responsabilitatea în fața cititorului creștin, în fragment de predoslovie a Catehismului românesc din 1559: „căci sfinţii părinţi, Vasile, Grigore, Ioan Zlataust, Atanasie şi Chiril Filozoful şi ei socotiră şi scoaseră den cartea grecească pre limba sârbească (slavă). După aceea, neşte creştini buni socotiră şi scoaseră cartea den limba sârbească pre limba rumânească cu ştirea Măriei lu Crai şi cu ştirea episcopului Savei, Ţării Ungureşti (n.n. Transilvania) şi scoasem – spune Coresi în continuare – sfânta Evanghelie şi zeace cuvinte şi Tatăl nostru şi Credinţa Apostolilor (Crezul) să înţeleagă toţi oamenii cine-s rumăni creştini, cum grăiaşte şi sfântul Pavel apostol cătră Corinteani, 14 capete, în sfânta besearecă mai bine e a grăi 5 cuvinte cu înţeles, decât 1 mie de cuvinte neînţelease în limbă striină după aceaia vă ugăm toţi sfinţii părinţi, oare vlădici, oare ep(i)scopi, oare popi, în cărora mână va veni acestea cărţi creştineşti cum mainte să cetească, necetind să nu judece, neci să săduiască, că nu e întrănsele alte nemică ce numai ce au propovăduit sfinţii apo(st)oli şi sfinţii părinţi şi închinăm cinste şi dăruim sfinţiei tale, arhiereui (şi) mitropolit Efrem, că va fi cu blagoslovenie sfinţie(i) lu Is.Hs. mântuitoriul nostru. Amin”.

Munca de editare şi traducere 

O impresionantă motivație a misiunii sale ne oferă Diaconul Coresi în epilogul Cazaniei I – „Tâlcul Evangheliilor”: „Den mila lu Dumnezeu, eu, diaconul Coresi, dac-am văzut că mai toate limbile au cuvântul lu Dumnezeu în limba lor, numai noi, rumânii n-avăm şi Hristos zice (Matei 109) cine ceteaşte să înţeleagă, Pavel apostol încă scrie la Corintom 155, că întru besearecă mai vârtosu cinci cuvinte cu înţelesu mieu să grăiesc ca şi alţii să învăţ, decât întunerece de cuvinte neînţelese în alte limbi. Drept aceea am scris cum am putut Tetraevanghelul şi Praxiul rumâneaşte. După aceaea, dac-am văzut jelanie a mulţi preuţi de Tâlcul Evangheliilor, cum să poată ei propovădui şi a spune oamenilor învăţătură după cetitul Evangheliei, aşa am aflat aceste tâlcure ale Evangheliilor pre duminei prespre an, scoase din Scriptura prorocilor apostolilor şi celor sfinţi părinţi şi dac-am cetit, bine am ispitit şi socotit şi am aflat că toate tâlcuiesc, adeverează şi întăresc cu Scriptura Sfântă şi mie tare plăcură. Şi vă rog fraţii miei să cetiţi şi bine să socotiţi că veţi vedea voi înşivă cum că e mărgăritariul şi comoară ascunsă (Matei 55). Veţi afla într-însa desvăţat în 20 de cărţi atâta învăţătură cheară nu veţi afla ca în această carte”.

Afirmația se repetă în Psaltirea boilingvă (slavo-română) din 1577, Coresi dedicând cartea și grămăticilor: „Cu mila lu Dumnezeu, eu diacon Coresi, deaca văzuiu că mai toate limbile au cuvântul lu(i) Dumnezeu în limba (lor), numai noi rumânii n-avămu şi Hs. zice, Matei 99, cine ceteaşte să înţeleagă şi Pavel Apostol încă scrie la Corint(eni) 155: că întru besearecă mai vârtos cinci cuvinte cu înţelesul mieu să grăescu ca şi ala ţi să învăţ, decât untunearec de cuvinte neînţelease într-alte limbi. Derept aceeia, fraţii miei preuţilor, scrisu-v-am aceste Psăltiri cu otveat (cu înţeles n.n.) de-am scos den psăltirea sârbească pre limbă rumânească, să vă fie de înţelegătură şi grămăticilor şi vă rog ca, fraţii miei, să cetiţi şi bine să socotiţi că veţi vedea înşivă că e cu adevăr”.

Contribuția sa la alegerea și alcătuirea textelor este mărturisită și în Psaltirea slavă din 1577, Coresi arătând astfel că a scris această sfântă carte, ce se numeşte Psaltire, pe lângă care a adăugat Sinaxarul după cursul anului, troparele şi condacele pentru sfinţi; adăugând şi sinaxarul postului şi ceaslovul având slujba de noapte şi de zi Implicațiile pe care diaconului Coresi le dovedește în munca de editare a cărții ortodoxe este pe deplin dovedită în epilogul Octoihului mare din 1574 (aflat în Șchei), cartea de bază a cultului ortodox, tipărit la Braşov de către diaconul Coresi şi opt ucenici, care cuprinde în primul volum cântările bisericeşti pentru tot anul pentru glasurile 1-4, pentru ca volumul al II-lea să cuprindă celelalte patru glasuri.

„A tot văzătorului şi prea fericitului Dumnezeu slavă şi mărire. Lui, celui ce face să împlinească orice lucru bun, care de la dânsul începe, slavă şi putere în vecii vecilor. Amin. Şi după acestea, acei oameni buni dumnezeeşti: Damaschin şi Iosif şi Cosma şi Teofan, prin coborârea sfântului Duh învăţaţi, ne-au lăsat nouă cărţile dumnezeeşti ce se numesc Octoih, 4 glasuri, pentru a cânta în cântece pe Dumnezeul cel de sus şi lăudat, cu glasurile de îngeri cele de trei ori sfinte în Dumnezeirea prea strălucită. Din pricina aceasta şi eu, deci, robul lui Christos, Io Alexandru, Voevodul întregii ţări a Ungrovlahiei, fiul marelui şi prea bunului Io Mircea voevod, am cunoscut şi am înţeles Domnia Mea împuţinarea şi raritatea în ţara Domniei Mele a cărţii mai sus numite Octoih şi din dragoste către lucru am dorit şi m-am sfătuit cu părintele nostru, preaosfinţitul mitropolit chir Evtimie al întregii Ţărei Româneşti şi am tipărit această carte de suflet folositoare, Octoih, ca să fie în dar şi în cinste şi spre lauda sfintelor biserici şi întru pomenirea şi iertarea păcatelor străbunilor noştri şi părinţilor şi nouă păcătoşilor. Din pricina aceasta, eu Io Alexandru Voevod, cu fiul meu iubit, Io Mihnea Voevod, vă rugăm şi în genunchi cădem, iar de nu în genunchi, cu cuvântul către cei bătrâni ca către părinţi, către cei crescuţi ca către fraţi, către cei tineri, ca către copii, către toţi cei ce vor ceti sau vor cânta sau se vor ruga, pentru dragostea lui Hristos, pomeniţi-ne pe noi păcătoşii în sfintele voastre rugăciuni şi taine. Din porunca Domnului Io Alexandru Voevod, eu păcătosul diacon Coresi am tipărit această carte cu opt ucenici, de la facerea lumii în anul 7082; s-au început această carte a se tipări în luna lui Mai în 12 zile şi s-au sfârşit în luna lui Octobre în 20 zile”.

Autor: pr. dr. Vasile Oltean

Sursa: Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania