Editura „Andreiana” și-a prezentat ultimele apariții în cadrul Târgului de Carte Religioasă de la Sibiu

568

În prima seară a Târgului Național de Carte și Revistă Religioasă de la Sibiu, Editura „Andreiana” a Arhiepiscopiei Sibiului și-a lansat ultimele apariții. Vizitatorii târgului au avut posibilitatea să afle mai multe despre câteva dintre lucrările apărute recent la această editură.

Momentul dedicat Editurii „Andreiana” a Arhiepiscopiei Sibiului a avut loc joi, 1 noiembrie, când reprezentanții eparhiei și mai mulți invitați au vorbit despre cărțile editate în acest an la instituția șaguniană. Au fost prezentate cartea „În dialog cu tinerii” semnată de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, lucrarea „Unitate românească prin Biserică” a părintelui academician Mircea Păcurariu, cartea „Bucuria liniștirii. Incursiuni în lumea spirituală a Sfântului Serafim de Sarov” a protopopului de Avrig, părintele Vasile Gafton, edițiile transliterate din chirilică ale publicației Telegraful Român, precum și două lucrări din colecția „Restituiri” a editurii și anume „Casa de la Ierihon. Omilii și cuvântări” a predicatorului laic Ioan Broșu și „Cunoașterea lui Dumnezeu. Argumente raționale pentru dovedirea existenței lui Dumnezeu” a pr. prof. dr. Corneliu Sârbu.

„Între aparițiile din acest an le-am evidențiat pe cele care sunt dedicate Anului Centenar, editura noastră fiind una dintre primele care a ieșit cu o lucrare a părintelui academician Mircea Păcurariu referitoare la unitatea românească prin Biserică. Totodată am prezentat și o parte a lucrărilor apărute în seria «Restituiri». Nu trebuie să uităm că Editura «Andreiana» a avut o activitate susținută în toate perioadele sale de existență și tocmai de aceea identificând și răspunzând propunerilor venite din partea Facultății de Teologie din Sibiu au fost publicate două lucrări, una de predici și cateheze care aparțin unuia dintre predicatorii Catedralei mitropolitane, dr. Ioan Broșu, și o carte foarte apreciată și în același timp la apariția căreia s-a implicat personal Înaltpreasfinția Sa Părintele Mitropolit Laurențiu, și anume cartea despre argumentele raționale pentru cunoașterea lui Dumnezeu, parte a cursului de Teologie Fundamentală al părintelui profesor Corneliu Sârbu. ”, a spus consilierul cultural Arhiepiscopia Sibiului, pr. lect. univ. dr. Emanuel Tăvală.

Lucrări cu valoare academică

Alături de părintele consilier Emanuel Tăvală s-au aflat protopopul de Avrig, Vasile Gafton, lect. univ. dr. Ciprian Toroczkai de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, dr. Alexandru Dădîrlat de la Departamentul de Tineret al Arhiepiscopiei Sibiului, precum și doamnele Ana Grama și Lilian Oprescu. Invitații organizatorilor au prezentat lucrările la care au contribuit prin eforturi considerabile și i-au îndemnat pe cei prezenți să lectureze aceste cărți editate la Sibiu.

În cadrul celei de-a 18-a ediții a Târgului Național de Carte și Revistă Religioasă de la Sibiu vor avea loc în fiecare zi mai multe lansări de carte, colocvii, evenimente culturale și tombole cu premii. Târgul se desfășoară la Biblioteca Județeană „ASTRA” din Sibiu până duminică, 4 noiembrie, iar intrarea este liberă.