Elevi în vizită la Tipografia „Șaguniana” și Catedrala mitropolitană din Sibiu

365

Elevii clasei a II-a D de la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Sibiu au vizitat miercuri, 27 martie, Tipografia „Șaguniana” a Arhiepiscopiei Sibiului și Catedrala mitropolitană din Sibiu. Elevii au fost însoțiți de doamna învățătoare Cosmina Puia și au avut posibilitatea să afle mai multe despre cum funcționează tipografia Arhiepiscopiei Sibiului, despre etapele tipăririi unei cărți și multe alte lucruri legate de procesul tehnologic. Oaspeții au fost primiți de reprezentanții tipografiei care le-au explicat procesul de naștere a unei cărți și alte lucruri legate de activitatea tipografică.

Marți, 26 martie, micuții din clasa pregătitoare de la Școala Gimnazială nr. 7 din Sibiu au vizitat la rândul lor tipografia eparhială și au aflat informații prețioase despre funcționarea mașinilor de tipar și nu numai.

Vizitele au făcut parte din activitățile elevilor din cadrul Programului „Școala altfel”.