Elevii din Ticușu Vechi au vizitat Muzeul „Prima Școală Românească” din Șcheii Brașovului

492

În cadrul proiectului cultural – misionar ,,Vizită la muzeu” elevii din ,Asociația „Sfântul Nectarie” din Ticușu Vechi, județul Brașov,  au vizitat  sâmbătă, 16 decembrie, Muzeul „Prima Școală Românească” din Șcheii Brașovului. Grupul de elevi a avut astfel ocazia de a cunoaște prima formă de învățământ organizată și totodată de a afla lucruri noi despre începuturile tiparului în țara noastră.

Împreună cu pr. prof. dr. Vasile Oltean, directorul muzeului,  s-a oferit copiilor posibilitatea formării unei imagini despre cultura  istorică de pe aceste meleaguri, despre primele meserii studiate în această școala și anume acelea de notar, profesor sau chiar preot, despre diaconul Coresi, cel care a făcut posibilă tipărirea primei cărți în limba română, despre cărțile ferecate în argint, documente de pe vremea lui Ștefan cel Mare, manuscrisele de o valoare inestimabilă, despre Anton Pann de la care s-au păstrat importante cărți și documente.

De asemenea, în acest spațiu muzeal aflat pe terenul Bisericii „Sfantul Nicolae”, s-a oferit elevilor  posibilitatea de a cunoaște și admira valori menite să confirme tradițiile de cultură și artă pe care le-a înscris Șcheii Brasovului în patrimoniul național.

Autor:  pr. Ciprian Bolocan