Episcopul Nicolae Ivan, evocat la Sălişte

1333

Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a participat astăzi, 16 mai, la Simpozionul “Episcopul Nicolae Ivan-80 de ani de la trecerea la cele veşnice”, organizat în oraşul Sălişte, judeţul Sibiu. Evenimentul a deschis manifestările din această săptămână dedicate împlinirii a 400 de ani de atestare documentare a vechii şcoli din oraşul Sălişte, judeţul Sibiu, instituţie înfiinţată de Biserica Ortodoxă din Ardeal. Evenimentul a fost pregătit de Primăria Sălişte, alături de Protopopiatul Sălişte şi şcoala gazdă.

Evenimentul a avut loc în sala festivă a instituţiei, participând alături de ierarh şi pr. acad. prof. dr. Mircea Păcurariu, protopopul de Sălişte, Petru-Toader Damian, primarul oraşului, Horaţiu Răcuciu, directorul Marius Boromiz, preoţi, profesori, elevi şi numeroşi oaspeţi.

În debutul simpozionului, primarul Horaţiu Răcuciu a urat bun-venit oaspeţilor şi a mulţumit tuturor celor care s-au implicat în organizarea manifestărilor.

“Este o mare bucurie să fim gazde în această şcoală minunată, în această sală care a trecut printr-un amplu proces de renovare. Mulţumim lui Dumnezeu c-am reuşit să găsim resursa financiară şi timpul pentru a face aceste renovări, pentru a fi pregătiţi să avem această sărbătoare la Sălişte”, a spus primarul Horaţiu Răcuciu.

Directorul Marius Boromiz a prezentat apoi programul evenimentelor din această săptămână şi a subliniat legătura dintre Şcoală şi Biserică.

“Începem aşa cum este bine acestei şcoli înfiinţate de Biserică printr-o manifestare dedicată Bisericii. Începem cu o personalitate reprezentativă pentru această zonă, Episcopul Nicolae Ivan, care a fost timp de şapte ani profesor şi învăţător aici”, a spus prof. Marius Boromiz.

Protopopul Petru-Toader Damian a menţionat în cuvântul său marea bucurie a comunităţii din Sălişte de a avea oaspeţi de seamă la un simpozion de evocare a Episcopului Nicolae Ivan.

“În această vatră care a dat nouă academicieni este o onoare să-i avem pe părintele academician Mircea Păcurariu şi pe Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu, membru de onoare al Academiei Române”, a spus protopopul de Sălişte.

În continuare, părintele Mircea Păcurariu a evocat personalitatea Episcopului Nicolae Ivan, născut în satul Aciliu din apropierea Săliştei, fost asesor eparhial la Sibiu şi apoi ierarh la Cluj-Napoca, unde a avut o remarcabilă activitate pastorală, administrativă şi culturală.

“Episcopul Nicolae Ivan a fost acela care a iniţiat crearea unei asociaţii pentru intelectualii români ortodocşi. La iniţiativa sa şi cu binecuvântarea Patriarhului Miron Cristea şi a Mitropolitului Nicolae Bălan, s-a creat Frăţia Ortodoxă Română, o asociaţie a universitarilor şi intelectualilor din Transilvania şi nu numai, care avea rolul de a sprijini Biserica în toate demersurile sale spirituale sau culturale”, a spus părintele academician.

În cea de-a doua parte a evenimentului, organizatorii au pregătit un concert al cvintetului “Anatoly” din Braşov, susţinut ca semn de preţuire a IPS Mitropolit Laurenţiu, care împlineşte anul acesta 20 de ani de arhierie. Protopopul Petru-Toader Damian i-a oferit în dar ierarhului un set arhieresc cu engolpion şi cruce din partea Protopopiatului Sălişte, ca mulţumire pentru grija părintească şi binecuvântarea adusă mereu peste clerul şi credincioşii din Mitropolia Ardealului.

“Dorim comunităţii de aici, Şcolii şi parohiilor din Sălişte, să aibă parte de multă binecuvântare cerească în toate activităţile lor. Atâta timp cât vor exista aceste instituţii, viaţa noastră pe acest pământ va avea sens”, a spus ierarhul.