Expoziție dedicată diplomatului Vasile Stoica, vernisată la Muzeul Brukenthal

748

La Muzeul Național Brukenthal din Sibiu a fost vernisată miercuri, 23 ianuarie, Expoziția „Diplomatul Vasile Stoica. 130 de ani de la naștere”. Expoziția este realizată în parteneriat cu Muzeul Țării Făgărașului, Asociația „Stefadina” și Asociația culturală pictor Octavian Smigelschi.

Expoziția cuprinde imagini, documente, cărți, tablouri și obiecte care au aparținut marelui diplomat Vasile Stoica, născut la Avrig, în apropiere de Sibiu, la 1889 și trecut la cele veșnice în 1959, după ani grei de temniță comunistă. Deschisă publicului până la începutul lunii martie, expoziția din Sala Multimedia (Casa Albastră) din cadrul Muzeului Brukenthal aduce mărturii despre viața și activitatea celui care a contribuit esențial la apărarea intereselor României la conferințele de pace de după primul război mondial, iar apoi la făurirea imaginii internaționale a țării noastre prin misiunea sa de ambasador în Albania, Bulgaria, țările baltice și Turcia, dar și prin înființarea Ligii Naționale a Românilor din America.

La vernisarea expoziției au fost prezenți Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, managerul Muzeului Național Brukenthal, prof. univ. dr. Sabin Luca, curatorii expoziției, prof. univ. dr. Ioan Opriș de la Universitatea „Valahia” din Târgoviște și dr. Alexandru Chituță de la muzeul gazdă, reprezentanți ai instituțiilor partenere amintite, membri ai familiei diplomatului Vasile Stoica, reprezentanți ai Academiei forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, ai mediului universitar și numeroși invitați.

În cuvântul de binecuvântare, IPS Mitropolit Laurențiu i-a felicitat pe organizatorii și curatorii expoziției pentru efortul lor de a readuce în lumină o personalitate atât de importantă a Transilvaniei și României.

„În momentul în care intrăm într-un muzeu suntem cuprinși de acest sentiment, de această devoțiune specială față de această instituție, pentru că muzeul păstrează ceea ce noi am pierdut sau au fost acoperite de timp. Arheologii scot din pământ mărturii istorice, istoricii le prelucrează, dar muzeul le păstrează sistematic și muzeele noastre, pe lângă valorile de artă și spirituale, din timp în timp, ne oferă posibilitatea să fim părtași unor expoziții. Momentul acesta comemorativ pe care îl trăim acum pentru câteva clipe este extraordinar de folositor pentru viața noastră. Când mai descoperiți câte o personalitate și este repusă în valoare, când ne reamintim de oameni pe care i-am uitat este pentru noi o mare bucurie și o mare cinste”, a spus ierarhul.

Mărturii despre o mare personalitate

Despre viața și activitatea lui Vasile Stoica, dar și despre expoziția deschisă în premieră chiar la Sibiu, ne-a vorbit prof. univ. dr. Ioan Opriș.

„Este o personalitate care aparține generației Marii uniri, cu contribuții importante la ceea ce a  însemnat consolidarea României și a românilor uniți cu Țara. Este o personalitate pe nedrept uitată și pe care avem obligația de a o reinclude acolo unde are de drept meritele pe care le-a câștigat. În expoziție am pus pe lângă documentele păstrate în arhivele naționale și în arhivele diplomatice, valori de mare semnificație: obiecte personale, casca lui de voluntar în primul război mondial, sabia lui de la costumul de ambasador, costumul ca atare; le-am asociat cu lucrările pe care le-a publicat în favoarea tezelor românești în Statele Unite ale Americii, de asemenea cu ceea ce se cheamă costumația epocii unui ambasador și soției sale”, a spus prof. univ. dr. Ioan Opriș.

În cadrul evenimentului a fost lansată și cartea „Vasile Stoica în serviciul României”, semnată de prof. univ. dr. Ioan Opriș.

Expoziția va fi dusă în acest an și în alte muzee din orașele țării pentru a fi vizitată de cât mai mulți iubitori ai istoriei naționale.