Festivalul de Cântări Religioase de la Viştea de Sus, la a XI-a ediţie

1304

Cea de-a XI-a ediţie a Festivalului de Cântări Religioase “Buna Vestire” din Viştea de Sus, judeţul Braşov, a adunat coruri bisericeşti din mai multe localităţi ale Ţării Făgăraşului, Mărginimii Sibiului şi din judeţele Mureş şi Covasna. La festivalul desfăşurat ieri, 27 martie, a participat şi Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, care a binecuvântat participanţii şi organizatorii.

Formaţiile corale au îmbrăcat costumele populare specifice fiecărui sat, au participat la o paradă a portului popular şi au încântat audienţa cu piese religioase specifice Postului Mare.

„Cântarea religioasă îşi are originea în cântarea îngerilor şi ne oferă mult mai mult decât o simplă satisfacţie emoţională. O cântare religioasă are un mesaj, transmis printr-un text, care este de fapt o rugăciune, dialogul dintre noi şi Dumnezeu”, a spus IPS Mitropolit Laurenţiu.

Festivalul de Cântări Religioase “Buna Vestire” de la Viştea de Sus este organizat la iniţiativa Primăriei şi Parohei din localitatea de la poalele Munţilor Făgăraş, fiind închinat hramului bisericii din localitate.

Autor : Ştefan Mărculeţ