Hram la Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Sibiu

1511

Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Sibiu și-a sărbătorit duminică, 24 iunie, hramul. Credincioșii celor două parohii arondate bisericii sibiene au participat în număr mare la Sfânta Liturghie din ziua hramului, slujba religioasă fiind oficiată de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifăr, cei doi parohi ai bisericii, pr. Cătălin Nicolae Mirișan și pr. Liviu Anghel, precum și alți slujitori ai sfintelor altare, între care ctitorul locașului de cult, preotul pensionar Ioan Popa.

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul „Teofania” din Sibiu. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Lucian-Toma Luca a fost hirotonit diacon, iar diaconul Marius Istrate a fost hirotonit preot pentru Parohia Lupșa, Protopopiatul Rupea, județul Brașov.

Iubirea desăvârșită

În cuvântul de învățătură IPS Mitropolit Laurențiu a vorbit credincioșilor despre înțelesurile duhovnicești ale Evangheliei din Duminica a 4-a după Rusalii, în care se prezintă minunea vindecării slugii sutașului, iar mai apoi a vorbit despre Sfântul Ioan Botezătorul a cărui naștere este prăznuită în 24 iunie.

„Se împlinește ceea ce Mântuitorul Iisus Hristos a adus în lume mai presus de orice fel de filozofie sau de învățătură omenească, sau de doctrină a iubirii: legea desăvârșită a iubirii, să iubim și pe vrăjmașii noștri. Dacă cineva stă în ascultarea celuilalt, este egal cu cel pe care îl slujește, dacă cel care este stăpân îl prețuiește în mod egal. Iată de ce ne oferă Mântuitorul prin această vindecare, prin această pildă de săvârșire a minunii, modul prin care noi trebuie să ne raportăm față de Dumnezeu. (…) Evanghelia sărbătorii Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul ne arată modul în care a lucrat Dumnezeu, modul providențial prin care a fost rânduit Sfântul Ioan Botezătorul să vină în lume. El s-a născut din părinții Zaharia și Elisabeta, care atât de mult au cerut de la Dumnezeu să fie binecuvântați și ei, așa cum au cerut și părinții Maicii Domnului, Ioachim și Ana, dar Dumnezeu a rânduit ca rugăciunea lor să fie primită la momentul potrivit și atunci când toate cele omenești erau potrivnice”, a subliniat ierarhul.

La final, pr. Cătălin Nicolae Mirișan i-a mulțumit ierarhului pentru binecuvântare adusă peste cele două comunități parohiale în ziua de hram și i-a oferit în dar o icoană a Maicii Domnului.

Sărbătoarea hramului s-a încheiat cu o procesiune în jurul bisericii, cu ectenii și rugăciuni de binecuvântare în cele patru laturi ale locașului de cult.