Hram la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Sibiu

650

Preasfințitul Ilarion Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a oficiat duminică 20 mai, slujba Vecerniei unită cu Litia la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, din Sibiu. Alături de ierarh au oficiat preoții slujitori ai bisericii: Ioan Oană, Teodor Răduleț, Adrian Răduleț, diaconul Sebastian Bratu, iar ca invitat al parohiei, părintele Dionisie Ignat, duhovnicul Mănăstirii „Sfântul Prooroc Ilie” de la Albac, județul Alba.

Un număr mare de credincioși au fost prezenți în seara hramului acestei biserici.

În cuvântul de învățătură PS Ilarion a vorbit credincioșilor despre viața și folosul pe care îl are Biserica după domnia Sfântului Împărat Constantin și mama sa Elena. Părintele Episcop a vorbit astfel celor prezenți despre edictul dat de Sfântul Împărat la anul 313 la Constantinopol, prin care s-a dat libertate creștinilor, despre arătarea pe cer a semnului Sfintei cruci, cu înscrisul „Prin acest semn vei învinge” (în războiul pe care îl avea cu Maxențiu și Vicinius), despre desființarea jocurile din arenele romane unde creștinii erau omorâți, despre ridicarea de biserici pentru creștini, mutarea capitalei imperiului de la Roma în orașul care-i poartă numele. O importantă contribuție la viața creștină a avut-o și mama Împăratului, Elena, care în anul 326 a dorit și a aflat Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul Hristos. De asemenea, ierarhul a făcut referire și la Sfântul Sinod Ecumenic organizat de Sfântul Împărat Constantin la Niceea în anul 325, cu învățăturile și folosul pe care le avem până în zilele noastre. Părintele Episcop a îndemnat credincioșii să păstreze această dreaptă credință a Ortodoxiei ca pe un odor de mare preț, pentru că numai așa putem ajunge în Împărăția lui Dumnezeu, să scoatem la iveală mai mult bunătatea, dragostea și iubirea, pentru că acestea ni Le-a arătat Domnul Hristos spre a le face. În final ierarhul a urat la mulți ani celor care poartă numele de Constantin sau Elena, și ca acești Sfinți să-i ocrotească toată viața.

Părintele Adrian Răduleț a mulțumit Părintelui Episcop pentru bucuria de a sluji împreună, făcându-i invitația ca și cu alte ocazii să vină alături de credincioșii acestei parohii, de asemenea, părintele Dionisie Ignat s-a adresat credincioșilor cu un cuvânt de învățătură.

La sfârșit, părintele Episcop Ilarion Făgărășanul a miruit creștinii veniți la slujbă.

Autor: ierod. Ciprian Păsărică