Hram la Capela „Sfântul Stelian” de la Spitalul Clinic de Copii din Brașov

444

Capela „Sfântul Stelian” a  Spitalului Clinic de Copii Brașov și-a sărbătorit marți, 26 noiembrie, ocrotitorul. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de protopopul de Brașov,  pr. Dănuț-Gheorghe Benga, alături de un sobor de preoți și diaconi din care a făcut parte parohul capelei, pr. Claudiu-Viorel Damian, pr. dr. Marius Popa și pr. Eugen Comșulea, foști slujitori ai sfântului lăcaș. Cu prilejul acestei zile de sărbătoare s-au marcat cei 20 de ani de la înființarea capelei din curtea unității medicale fapt ce se datorează inițiativei personalului medical de la acea vreme.

După programul liturgic al sărbătorii care a cuprins slujba Acatistului, Utrenia, Sfânta Liturghie, parastasul pentru cei adormiți și sfinţirea Unității de Primiri Urgențe, au fost acordate acte de cinstire din partea Protopopiatului Brașov mai multor binefăcători care au contribuit la renovarea și înfrumusețarea  bisericii dar și susținerea activităților social filantropice ale capelei. Printre acești binefăcători s-au numărat managerul Unității, doamna ec. Monica Săbăduși, directorul medical domnul dr. Liviu Muntean, dar și multe alte cadre medicale: dr. Maria Mitrica-medic primar pediatru, dr. Ion Măzgărean- medic primar pediatru, fostul manager al Spitalului Clinic de Copii Brașov și domnul Constantin Lică.

Autor: Sergiu Hodaș