Înmormântarea

ÎNMORMÂNTARE — în lucrarea sa “Ardem sau înmormântăm morţii”. publicată în 1931, Părintele Prof. I. Popescu-Mălăeşti a docu­mentat pe baza Sfintei Scripturi şi a Tradiţiei bisericeşti că un preot creştin nu are voie să săvârşească slujba religioasă celor care se incinerează (se ard) şi nici sinucigaşilor. El a combătut traducerea greşită în unele cărţi de slujbă (panihide, molitfelnice, a cuvântului ebraic „ephar” cu „cenuşă” (,.Eu sunt pământ şi cenuşă”). Acest cuvânt „ephiar” este folosit o singură dată în Vechiul Testament cu sensul de „cenuşă”, pe când în restul textelor e folosit cu înţelesul de „ţărână”, deci corect: „Eu sunt pământ şi ţărână”, iar „ţărâna să se întoarcă în pământ cum a fost” (Ecclesiast 12, 7). Deşi cartea prof. Mălăeşti face aceste precizări, totuşi s-a continuat traducerea greşită a termenului „ephar” în tipărirea noilor ediţii ale molitfelnicelor şi panihidelor cu „cenuşă” în loc de „ţărână”. Acest lucru este total interzis de Biserica creştină. „Nu este îngăduit creştinului a se arde”, aşa cum se menţionează şi în “Pravila bisericească de la Govora”, 1640-1641, care spune categoric în glava 378: „să nu ardeţi trupurile morţilor”. Învăţătura Bisericii creştine, care susţine înhumarea şi nu incinerarea morţilor, este susţinută de textele Sfintei Scripturi: „căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” (Facere 3, 19); sunt cuvintele lui Dumnezeu, rostite către Adam când acesta a păcătuit şi a fost pedepsit prin alungarea din rai. La învierea Sa de-a treia zi, Iisus a înviat cu trupul, n-a fost o simplă arătare (Toma i-a pipăit urmele cuielor). Sf. Apostol Pavel scrie Corintenilor: „Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?” (I Corinteni 3,16). Deci, cu ce drept poate fi ars acest trup, numit templu al Duhului Sfânt? Înhumarea morţilor e susţinută de Biserică pe baza învăţăturii Sf. Scripturi în legătură cu sfârşitul lumii şi judecata de apoi, când vor învia şi trupurile, şi împreună cu sufletul vor primi judecata. În acest înţeles avem textul de la Ioan: „Nu vă miraţi de aceasta; că vine ceasul în care toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi cei ce  au făcut cele bune, spre învierea vieţii, iar cei ce au făcut cele rele, spre Învierea osândirii” (Ioan 5, 28-29). ,,Dar eu ştiu că Răscumpă­rătorul meu este viu şi că El, în ziua cea de pe urmă, va ridica iar din pulbere această piele a mea ce se destramă” (Iov ] 9,25). „Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acest trup muritor să se îmbrace întru nemurire” (I Corinteni 15,53).

Sursa: Pr. Prof. Ene Branişte, Prof. Ecaterina Branişte, „Dicţionar de cunoştinţe religioase”, Editura „Andreiana”, Sibiu, 2010.