Întâlnire a tinerilor de la Biserica „Naşterea Domnului” din Sibiu

1510

La Biserica “Naşterea Domnului” din Sibiu a avut loc duminică, 10 aprilie, o întâlnire a tinerilor din comunităţile parohiale arondate acestui locaş de cult. Întâlnirea a avut tema “Icoanele şi idolii tinerilor de astăzi” şi a fost organizată de Departamentul pentru Tineret al Arhiepiscopiei Sibiului, Asociaţia “Dia.Logos” şi cele două parohii arondate bisericii gazdă. Întâlnirea a fost coordonată de diaconul Alexandru Ioniţă şi diaconul Marius Tofan de la Departamentul pentru Tineret.

Diaconul Alexandru Ioniţă a vorbit tinerilor despre venerarea icoanelor în Ortodoxie şi despre porunca din Decalog care interzice închinarea la idoli.

“Această activitate reprezintă debutul grupului de tineri de la Biserica <<Naşterea Domnului>> din Sibiu. Scopul este închegarea unui grup de tineri care să fie la rândul lor model pentru alţii în comunitate, dar mai ales acela de a petrece timp constructiv împreună, învăţând mai bine despre propria credinţă şi cunoscând noi tineri în Biserică, prin activităţi specifice vârstei”, ne-a spus diaconul Alexandru Ioniţă.

Celelalte activităţi din programul întâlniri au fost coordonate de diaconul Marius Tofan şi doamna Antoaneta Sabău. Tinerii au participat la jocuri de interrelaţionare, şi discutat despre rolul modelelor în formarea tânărului. La întâlnire au fost prezenţi şi 3 lucrători de tineret ai Departamentului amintit, care au căpătat experienţă în pregătirea şi organizarea unor astfel de întâlniri cu tinerii din parohiile sibiene.

 

Autor : Ştefan Mărculeţ