Întâlnire catehetică la Hamba

459

Miercuri, 21 Decembrie, în cadrul catehezelor săptămânale din Parohia Hamba a avut loc o nouă întâlnire intitulată „Slujirea Bisericii – chip al grijii pastorale”. Grupul țintă al acesteia au fost preșcolarii grădiniței din localitate care au primit în prima secțiune câteva învățături legate de taina Sfintei Spovedanii și iertarea păcatelor.
În cea de-a doua secțiune a catehezei copiii au primit în biserică Sfânta Împărtășanie și li s-au înmânat simbolic iconițe și un mic dar din partea comunității. Despre cât de importantă este tradiția Bisericii și a colindelor a mărturisit doamna educatoare și în final copiii au încântat cu un recital de colinde și urări pentru anul ce va urma. Mulțumim copiilor pentru că ne-au primit colegi de cateheză, pentru că ne-au dăruit posibilitatea să ne așezăm în banca lor, azi în biserica, alături de ei și de Pruncul Iisus Hristos – în drum spre Betleem.

Autor: pr. Ioan-Remus Răsvan