Întâlnire de 25 de ani la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu

1867

Absolvenții promoției 1990-1994 de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu s-au revăzut marți, 28 mai, la 25 de ani de la terminarea cursurilor de licență. Absolvenții au primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.

Programul a început cu Sfânta Liturghie oficiată în capela facultății de Preasfințitul Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei și locțiitor al Episcopiei Dacia Felix, absolvent al promoției amintite, alături de un sobor de preoți și diaconi. După Sfânta Liturghie, ierarhul și soborul slujitor au oficiat un parastas pentru profesorii și colegii trecuți la Domnului și o slujbă de mulțumire pentru binefacerile primite în cei 25 de ani de activitate. PS Episcop Siluan i-a mulțumit IPS Mitropolit pentru prezența la acest moment festiv în care toți absolvenții aduc mulțumire lui Dumnezeu pentru ocrotirea din cei 25 de ani trecuți de la finalizarea cursurilor de licență.

„Aici, pe pământ, Bunul Dumnezeu ne-a dăruit o misiune și cum El Însuși a purtat Crucea mântuirii întregului neam omenesc, bineînțeles că și nouă ne-a încredințat încă de când am venit în această lume, și cu atât mai mult după absolvirea Facultății de Teologie, să ne purtăm crucea noastră și a slujirii altarului străbun. Într-o lume ca cea de astăzi și într-o țară ca a noastă, pe care o iubim, misiunea Bisericii astăzi este de două ori mai importantă și bineînțeles că și chemarea este la fel de importantă pentru că, dincolo de tot ceea ce am învățat la Facultatea de Teologie, rolul nostru cel mai important este să-L cunoaștem și să-L facem cunoscut pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care multe a răbdat pentru mântuirea neamului omenesc”, a spus PS Episcop Siluan.

„Sunteți chemați să nu vă opriți”

În cuvântul de binecuvântare, IPS Mitropolit Laurențiu i-a felicitat pe absolvenți pentru lucrarea lor misionară în comunitățile încredințate, în școlile unde predau religie și în alte locuri unde ostenesc zilnic pentru propovăduirea Evangheliei lui Hristos.

„Vă reamintiți acum de prietenia voastră și de lucrurile minunate din studenție și din lucrarea voastră, veți putea împărtăși din experiența vieții și în aceasta nu este doar bucurie. Peste toate este o împlinire și această împlinire ne-o aduceți nouă ofrandă, profesorilor, ierarhilor. Este încrederea, nădejdea că se va împlini cuvântul Mântuitorului că secerișul este mult, iar lucrătorii sunt puțini. Sunteți chemați să nu vă opriți și mai aveți încă mult drum de parcurs”, a spus IPS Mitropolit Laurențiu.

Programul a continuat cu un curs festiv în Aula „Mitropolit Ioan Mețianu”, unde absolvenții au avut posibilitatea să își prezinte în fața profesorilor realizările pe plan misionar și familial.