IPS Laurențiu a liturghisit la Făgăraș

841

Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a liturghisit în Duminica a 17-a după Rusalii în Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Făgăraș-Combinat. Credincioșii din această parte a orașului brașovean au participat în număr mare la liturghia arhierească prin care s-a sărbătorit cu anticipare hramul locașului de cult și au primit binecuvântare de la ierarh și preoții slujitori. În sobor s-au aflat protopopul de Făgăraș 1, Marius Corlean, slujitorii locașului de cult și alți preoți din oraș și împrejurimi.

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul „Anatoly” din Brașov.

Puterea rugăciunii

În cuvântul de învățătură de la final IPS Mitropolit Laurențiu a vorbit credincioșilor despre învățăturile Evangheliei citite la Sfânta Liturghie, prin care ni s-a relatat vindecarea fiicei cananeencei.

„Reținem un lucru foarte important și anume că noi ne putem ruga și pentru alții. Nu ne rugăm numai pentru noi și de foarte multe ori rugăciunea făcută pentru altul cu multă credință și smerenie este mai folositoare decât cea pentru noi înșine, pe care o facem dintr-un interes al nostru. Înțelegem apoi că în relația noastră cu Dumnezeu avem nevoie de cel mai important lucru care a devenit pentru creștini o virtute și anume de credință. Este prima virtute teologică și stă la baza tuturor”, a subliniat ierarhul.

Mulțumirile comunității au venit prin cuvântul de final al părintelui paroh Gheorghe Bica. Credincioșii au avut posibilitatea să se închine moaștelor Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, aduse de la Catedrala mitropolitană din Sibiu.